Primul mesaj al lui Ilie Bolojan ca președinte interimar: nu va lăsa România să piară!

Redacție Sătmărenii.ro

În primul mesaj adresat românilor în calitate de președinte interimar al țării, Ilie Bolojan a subliniat faptul că înțelege gravitatea situației în care ne aflăm cu toții, dar nu va lăsa România să piară.

Distribuie:

Dragi români,

Vă adresez acest prim mesaj, pe deplin conștient de momentul extrem de important în care se află România. Îmi asum cu demnitate această funcție, cu toată responsabilitatea față de români și față de viitorul nostru, al tuturor.

De ieri până astăzi am purtat discuții cu responsabilii și m-am familiarizat cu problemele și nevoile stringente din domeniile Apărării, Afacerilor Externe și Securității Naționale. Aceste aspecte necesită soluții adecvate și trebuie abordate cu seriozitate și echilibru.

De-a lungul întregii mele activități publice, am fost ghidat de convingerea fermă că instituțiile trebuie să lucreze pentru oameni. Chiar dacă mandatul meu este unul limitat și bine definit de Constituție, vă garantez că acest principiu va rămâne valabil. Voi exercita această poziție cu toată demnitatea și responsabilitatea, înțelegând întru totul oportunitățile și limitele pe care le implică funcția de Președinte.

Prioritățile și obiectivele mandatului meu sunt clare:

În primul rând – asigurarea stabilității economice, sociale și politice a țării. Nu avem timp de pierdut, iar riscul de a ne confrunta cu o criză majoră este real. Tocmai de aceea, este nevoie de colaborarea întregii administrații publice centrale și locale, astfel încât să existe o bună guvernare, iar cetățenii să aibă încredere că statul funcționează pentru îndeplinirea așteptărilor legitime pe care le au.

Vreau să îi asigur pe toți românii că avem o țară sigură, stabilă și puternic ancorată pe drumul său european.

Un alt palier major este cel al politicii externe. Țara noastră va fi bine reprezentată pe plan extern, cu demnitate și seriozitate. Ceea ce va prima va fi interesul națiunii noastre, astfel încât fiecare cetățean să simtă că este protejat și apărat.

România a demonstrat permanent aliaților săi externi că este un partener stabil și de încredere și este extrem de important să continuăm în aceeași direcție.

O temă importantă este și scrutinul prezidențial care va urma. Transmit tuturor românilor un mesaj fără echivoc. Vom avea alegeri corecte și transparente!

Votul este fundamentul democrației și asigurarea unor alegeri care să nu fie puse sub semnul întrebării reprezintă un pas major pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituții. De aceea, voi face toate demersurile către toți cei responsabili să contribuie cu profesionalism și bună credință la organizarea unor alegeri libere și corecte.

Aici, în fața dumneavoastră, a românilor, vă spun că îmi asum cu toată responsabilitatea poziția de Președinte interimar al României pentru a face tot ce ține de mine pentru ca fiecare cetățean să simtă că poate să aibă încredere în cei care îi reprezintă.

Pentru toți cei care suntem în serviciile publice, indiferent unde ne desfășurăm activitatea, nu există alternativă decât să fim în slujba oamenilor și am așteptarea ca fiecare instituție și fiecare angajat să lucreze pentru cetățeni.

Scopul meu, în calitate de Președinte interimar, este să redau încrederea în instituțiile publice, iar la finalul acestei perioade să vă pot privi în ochi, știind că am lucrat în interesul dumneavoastră și convins de faptul că am acționat cu integritate, demnitate și grijă față de români.

Dumnezeu să aibă în pază țara noastră și pe toți românii, oriunde s-ar afla!

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Kelemen Hunor anunță că norma de hrană ar putea fi tăiată pentru bugetari

Campanie caritabilă pentru reabilitarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Satu Mare

Ajutorul de deces a fost majorat în 2026. Cât primesc familiile din Satu Mare

Peste șase tone de alimente împărțite de preoții sătmăreni în Săptămâna Mare

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor

260 de locuri de muncă disponibile în județul Satu Mare

Sub pretextul „aveti o bricheta sau un foc”, un adolescent de 17 ani a încercat să tâlhărească mai mulți sătmăreni   

Și primarul PSD-ist al Tășnadului este nemulțumit de investițiile puține în drumurile din județ