Sub pretextul „aveti o bricheta sau un foc”, un adolescent de 17 ani a încercat să tâlhărească mai mulți sătmăreni   

Redacție Sătmărenii.ro

În noaptea de 23 ianuarie 2026, în jurul orei 00:35, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, aflați în serviciu de patrulare în municipiul Satu Mare, în zona Pieței Eroilor Revoluției, au observat un grup de persoane implicate într-o stare conflictuală.

Distribuie:

Jandarmii au intervenit prompt și au constatat că una dintre persoane avea în mână un cuțit. La solicitarea jandarmilor, persoana respectivă a abandonat obiectul, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat un cuțit lama de 20 de cm.

Din primele verificări a reieșit faptul că un minor de 17 ani ar fi abordat inițial persoanele respective solicitându-le o brichetă, iar ulterior ar fi scos cuțitul și i-ar fi amenințat, cerându-le, sub constrângere, să scoată și să îi predea banii și bunurile pe care le dețin.

Intervenția promptă a echipajului de jandarmi a dus la întreruperea imediată a activității infracționale și la protejarea persoanelor vizate.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, fiind anunțat și reprezentantul legal al minorului. În cauză au fost întocmite actele premergătoare constatării infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, conform Art. 32 alin. (1) raportat la art. 233, 234 alin (1) lit. a), d) Cod Penal, iar documentele, obiectul folosit și persoanele implicate au fost predate Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul Investigații Criminale, pentru continuarea cercetărilor.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare continuă misiunile de menținere a ordinii și siguranței publice, acționând constant pentru prevenirea faptelor antisociale și protejarea cetățenilor.

Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!

Continuă să citești

Articole recente

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au...

550 de rotobaloți au ars într-un incendiu la Cig

În seara zilei de 9 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, pompierii au fost solicitați...

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

În perioada 3–6 septembrie 2026, pasionații de automobile românești s-au reunit în Polonia pentru cea...

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Astăzi, 9 septembrie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în...

Adrian Cozma acuză: primarul din Satu Mare, imun la dramele provocate de jocurile de noroc

Un nou an școlar a început la Satu Mare cu sălile de jocuri de noroc...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

O nouă stagiune la Teatrul de Nord

Pompierii sătmăreni i-au stropit cu apă pe elevii participanți la Școala de Vară de la Palatul Copiilor

CRIZĂ LA NEGREȘTI-OAȘ: Medicii aduși cu fast fac naveta de 160 km pe banii lor! Consiliul Județean refuză deconturile

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

Adrian Cozma felicită absolvenții și profesorii sătmăreni pentru rezultatele remarcabile la Bacalaureat

Controale comune româno-maghiare în zona de graniță  

Aproape două treimi dintre absolvenți au picat Bac-ul de toamnă în județul Satu Mare

O dubă a intrat într-un TIR la Huta Certeze, un bătrân de 70 de ani a rămas încarcerat

Incendiu lângă Aushopping Satu Mare, a ars un lan de grâu