Din probatoriul administrat până in prezent rezultă că în perioada 2024-2025, autorii au pretins şi primit bani şi diferite bunuri, lăsând să se creadă că au influenţă asupra medicilor şi comisiilor de evaluare, în scopul obţinerii unor referate medicale necesare încadrării in grad de handicap, respectiv a unor acte medicale necesare obţinerii pensiei de invaliditate.

În acelaşi context, cadre medicale, având ca atribuţii de serviciu emiterea unor acte medicale necesare obţinerii pensiei de invaliditate, au pretins şi primit sume de bani in scopul emiterii acestor acte.
Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate, in condiţiile legii, mai multe bunuri şi inscrisuri despre care există suspiciunea că au legătură cu comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări în cauză.
Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, organele de urmărire penală au beneficiat de suport din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Serviciul de Operaţiuni Speciale Satu Mare.




