Adio tragerilor de timp: Sistemul „Multiball”
Una dintre cele mai vizibile schimbări este introducerea sistemului cu mai multe mingi poziționate în jurul terenului. Scopul este eliminarea conflictelor cu copiii de mingi și a momentelor în care mingile „dispar” când echipa gazdă conduce.
„E vorba de un sistem în care mingile de rezervă sunt împrăștiate în jurul terenului, pe niște copete. Sunt 15 mingi în total. Jucătorul, în momentul în care mingea a ieșit, trebuie să meargă să o ia singur de pe copetă. Copiii de mingi nu mai au voie să le returneze în brațele jucătorilor. Se evită astfel acele conflicte la final de joc, când mingile nu mai apar la timp.” — Ovidiu Mazilu.
Atenție, antrenori! Cartonaș galben pentru cine atinge mingea de rezervă
Odată cu implementarea sistemului cu 15 mingi, antrenorii trebuie să învețe o nouă formă de disciplină: interzis la minge. Dacă în trecut tehnicienii obișnuiau să ajute la repunerea rapidă a balonului sau chiar să îl rețină pentru a temporiza jocul, acum aceste gesturi sunt sancționate imediat.
Ovidiu Mazilu a oferit un exemplu concret de la un meci recent din Superligă (Botoșani – Slobozia), unde un antrenor a fost sancționat tocmai din această cauză:
„Trebuie să se obișnuiască și antrenorii cu acest sistem. În repunerea mingilor în joc este responsabil doar jucătorul. Antrenorii sunt obișnuiți să iasă din suprafața tehnică, să ia minge de pe copetă și să le-o dea în mână jucătorilor. S-a întâmplat chiar luni: antrenorul a vrut ca jucătorii să repună repede, s-a enervat pe decizia arbitrului privind locul repunerii, a început să dea din mâini și a urmat sancțiunea — cartonaș galben pentru proteste.” — Ovidiu Mazilu.
Regula celor 10 secunde la schimbări
Pentru a opri „plimbările” lente ale jucătorilor înlocuiți, noile teste de regulament (ce vor fi aplicate la Cupa Mondială 2026) impun un ritm alert la schimbări.
„Dacă un jucător nu iese în timp de 10 secunde la înlocuire, colegul lui care trebuie să intre nu va mai intra decât după un minut. Echipa lui va juca în inferioritate numerică timp de un minut. Se dorește eliminarea acelor momente când jucătorul schimbat parcurgea tot terenul, își mai dezlega un șiret, își aranja jambierele…” — Ovidiu Mazilu.
Îngrijiri medicale cu „penalizare”
O altă tactică de fragmentare a jocului, simularea accidentărilor, este vizată de o regulă strictă:
„Un jucător care se află pe teren întins pe jos și primește îngrijiri medicale, va trebui să iasă și să aștepte 60 de secunde pe margine înainte să revină. Asta va reduce acele trageri de timp inutile când un jucător simulează că are nevoie de medic doar pentru a câștiga timp pentru echipa sa.” — Ovidiu Mazilu.
Tehnologia în fotbal: VAR extins și Goal-Line
Deși tehnologia Goal-Line ajută enorm, implementarea ei completă în România rămâne o provocare financiară, mai ales în cazul sistemului care confirmă dacă mingea a trecut linia porții.
VAR extins: Se dorește intervenția VAR și la al doilea cartonaș galben acordat greșit, deoarece acesta poate schimba soarta unui joc prin lăsarea unei echipe în inferioritate.
Goal-Line Technology: „Nu este dificil de implementat, dar este scump. Deocamdată ne ajută VAR-ul cu camerele video, dar sistemul Goal-Line ar ușura munca, avertizându-l pe arbitru direct pe ceas dacă mingea a trecut de linie.”
Arbitrajul în Satu Mare: Trend pozitiv
În ciuda dificultăților financiare ale cluburilor, interesul tinerilor pentru arbitraj este în creștere în județ. Recent, 14 noi arbitri stagiari au absolvit cursurile la Satu Mare, mulți fiind chiar jucători activi.
„E îmbucurător că avem mulți cursanți. Majoritatea sunt fotbaliști activi, ceea ce îi ajută pentru că sunt pregătiți fizic și cunosc fenomenul. Încercăm să deschidem un centru de formare și la Negrești, pentru a le facilita accesul celor din Țara Oașului.” — Ovidiu Mazilu.
Toate cluburile din județ sunt invitate la sesiunile de instruire teoretică organizate de AJF pentru a înțelege aceste modificări înainte de startul returului.
Mai multe informații interesante aflați urmărind emisiunea realizată de Sătmărenii.ro.
- Prin Ochii Sătmărenilor




