A incetat starea de alertă epidemiologică

Karina Brodi

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare revine, din 25 martie 2025, la programul normal de vizitare a pacienților. Accesul este permis conform unui program stabilit, cu reguli stricte pentru siguranța pacienților, inclusiv limitarea numărului de vizitatori și respectarea măsurilor de protecție.

Distribuie:


Începând cu 25 martie 2025, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare revine la programul normal de vizitare a pacienților, conform procedurii „Acces vizitatori și aparținători”, după încetarea stării de alertă epidemiologică determinată de gripă.

Vizitarea pacienților este permisă zilnic, între orele 13:00 – 17:00 (luni-vineri) și 11:00 – 17:00 (sâmbătă-duminică), cu unele excepții pentru secțiile cu program diferențiat, precum Boli Infecțioase, ATI și Neonatologie.

Accesul în saloane este limitat la un vizitator per pacient, cu un timp de vizită de maximum 30 de minute, iar în cazul secției ATI – 10 minute. De asemenea, în secțiile cu risc, precum Neonatologie, Obstetrică și Pediatrie, vizitatorii sunt admiși doar în spațiile special destinate vizitei.

Pentru siguranța pacienților, vizitatorii trebuie să respecte regulile impuse, inclusiv purtarea echipamentului de protecție acolo unde este necesar. Accesul este interzis persoanelor care prezintă simptome de boli infecto-contagioase, celor aflați în stare de ebrietate sau celor care nu respectă regulile spitalului.

Continuă să citești

Articole recente

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Vineri dimineața, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu...

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

În ședința din seara zilei de joi, Biroul Politic Județean a Partidului Național Liberal din...

Șah-Mat în Educație: De ce Satu Mare a devenit „fabrica de campioni” a sportului minții din România

În timp ce ecranele tabletelor par să câștige bătălia pentru atenția tinerilor, la Satu Mare...

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

În dimineața zilei de joi, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al...

Guvernul Bolojan salvează combinatul Azomureș

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță o măsură de ultim moment luat de Guvernul Bolojan....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Acuzații în Consiliul Local Pomi: „Primarul face muncă de curier, nu de edil!”

Echipa Colegiului Național Ioan Slavici a câștigat Marele Premiu Samsung cu o aplicație mobilă și o brățară inteligentă pentru nevăzători   

Adrian Cozma solicită conducerii Tarom zboruri zilnice, alternativ între București și Satu Mare, respectiv Baia Mare

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

O țigară aruncată aiurea pe Cod Galben de Vânt a distrus într-un incendiu un atelier auto din Decebal

Proiect ambițios la Someșul Odoreu: Negocieri pentru preluarea echipei de către un investitor privat și planuri pentru o academie locală

Amenzi de 50.000 de lei în urma controalelor Poliției la centrele de colectare a fierului vechi

A intrat cu Jeep-ul în stâlp, la Doba

Turț, cea mai mare comună din județ, la bilanț. Primarul Ioan Tiution: „În sfârșit, putem interzice jocurile de noroc”