Rețea de escroci internaționali, anihilată la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila.

Distribuie:

Activitățile se desfășoară într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acceptare de operațiuni financiare efectuate în mod fraudulos, în formă continuată, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, spălarea banilor, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Simultan, cu sprijinul autorităților judiciare maghiare se efectuează 2 percheziții domiciliare, pe teritoriul Ungariei.

Din cercetările efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu, a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2024, în județul Satu Mare, 7 persoane ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată cu ramificații internaționale, la care ar fi aderat și alte persoane, în scopul obținerii de importante sume de bani prin inducerea în eroare a unor unități bancare.

Membrii grupării ar fi acționat în mod coordonat, utilizând mijloace informatice și documente false pentru a obține terminale POS utilizate pentru introducerea datelor unor carduri bancare compromise (atașate unor conturi deschise la diferite entități bancare din străinătate), banii rezultați fiind supuși unui amplu proces de spălare.

De asemenea, ar fi identificat societăți comerciale care dețineau deja dispozitive POS, atrăgându-i pe administratorii acestora în schema infracțională.

Persoanele cercetate ar fi utilizat, fără drept, datele unor carduri bancare, falsificate sau cu date compromise, emise de unități bancare din străinătate (SUA, China, Georgia,  Thailanda, Singapore etc.), tranzacțiile fiind procesate ca și cum ar fi fost efectuate în cadrul unei activități comerciale reale.

Ulterior, sumele obținute în mod fraudulos ar fi fost supuse unor operațiuni de disimulare a originii ilicite, prin tranzacții bancare succesive, retrageri în numerar sau transferuri către conturi aparținând unor persoane interpuse, în vederea integrării acestor sume în circuitul economic legal.

Prejudiciul estimat la acest moment în dauna unităților bancare se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei.

Audierile de desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare.

Acțiunea beneficiază de sprijinul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate Oradea, Cluj, Alba, Satu Mare și Brăila, serviciilor de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute prevăzute de Codul de procedură penală și prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Catastrofă la simularea examenului de Bacalaureat în județul Satu Mare: aproape jumătate dintre elevi au picat

Adrian Cozma, invitat la Roma de omologul său italian, Giorgio Mule

Vine primăvara, încep incendiile de vegetație uscată în județul Satu Mare

Victorie pentru Adrian Cozma! Tribunalul suspendă comasarea liceelor tehnologice din Satu Mare

Trădarea românească într-o singură imagine

Vocea care salvează vieți la Satu Mare. Povestea pompierului Cristian Sălăjan, de Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

Adrian Cozma la semnarea unui acord pentru producția de drone și sisteme aeriene cu AI: industria de apărare a României poate fi revitalizată

Soldați angajați pe șpagă, activități inventate pentru creșterea pensiilor militare la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu Mare

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor