Polițiștii și copiii au inaugurat noul parc cu piste de educație rutieră din Livada

Redacție Sătmărenii.ro

Siguranța în trafic este o prioritate în educația copiilor, iar polițiștii fac front comun cu părinții și cadrele didactice în transmiterea celor mai clare mesaje care să fie integrate de copii în comportamentul acestora.

Distribuie:

La data de 9 noiembrie, o caravană a prevenirii formată din polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier și Poliției Orașului Livada a ajuns la cei mai mici elevi ai  Școlii Gimnaziale ”Petofi Sandor” din Livada.

Activitățile interactive și laboratorul de educație rutieră au făcut ca timpul să treacă repede și cu folos pentru cei peste 130 de elevi din ciclul primar implicați, cărora li s-au alăturat cadre didactice, părinți, dar și reprezentanți ai Primăriei și ai Poliției Locale.

Copiii au învățat principalele reguli pietonale, dar și importanța respectării acestora pentru a ne proteja viața și sănătatea. Concluzia a fost una cât se poate de simplă: regulile sunt făcute ca să ne apere de accidentele rutiere, așa că punem siguranța  înainte de toate!

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Tarom renunță la zborurile dintre București și Satu Mare, după ce s-au ”spart” 90 milioane de euro pe modernizarea aeroportului sătmărean

Noul subprefect al județului Satu Mare, Cristian Valer Beșeni, a fost instalat în funcție

Amendă uriașă pentru un restaurant din Carei

Adrian Cozma solicită conducerii Tarom zboruri zilnice, alternativ între București și Satu Mare, respectiv Baia Mare

Tânăr surprins în flagrant în timp ce vandaliza un automotor

De ziua lor, jandarmii sătmăreni au oferit O Masă Caldă nevoiașilor

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Incendiu la o anexă gospodărească în Gherța Mică

Accident cu șase victime la Livada