Cățel abandonat în fața unui magazin din Satu Mare, stăpânul amendat cu 3.000 de lei

Redacție Sătmărenii.ro

În cursul lunii iunie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Satu Mare au aplicat de 95 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.800 lei, pentru nerespectarea legislației în domeniu.

Distribuie:

În această perioadă, poliţiştii au intensificat activitățile de monitorizare, context în care s-au efectuat verificări atât în mediul online, pe diverse platforme sau site-uri, pe care este promovată comercializarea de animale, cât și în urma sesizărilor directe efectuate de către cetățeni.

Astfel, la data de 26 iunie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați despre faptul că un animal din specia canină ar fi fost abandonat în fața unui magazin din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat, căruia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.205/2004.

Patrupedul abandonat a fost preluat de o asociație pentru protecția animalelor.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfășurat activități de informare a deținătorilor de animale în vederea responsabilizării acestora, acțiuni care au vizat obligațiile legale a deținătorilor de animale prevăzute de lege, respectiv :

  • asigurarea condiţiilor de bunăstare ale animalelor în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție privind un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, posibilitate de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asigurarea de asistență medical veterinară (vaccinări și deparazitări periodice);
  • obligația proprietarilor de a identifica prin microcipare câinii în termen de 90 de zile de la fătare, sau înainte de vânzare/donare cu titlu gratuit, scoaterea în spații publice a acestora,
  • proprietarii câinilor de rasă comună sau metișii acestora au obligația sterilizării acestora, fapt important în prevenirea înmulțirii haotice, în prevenirea abandonului și respectarea fenotipică a caracterelor de rasă.
  • proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi au obligația să îi înregistreze la Asociația Chinologică și la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie eliberată de Asociația Chinologică Română precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la caracteristicile animalului.

Modurile de sesizare. Sesizările directe se depun la sediul Biroului pentru Protecția Animalelor la adresa str. Petofi Sandor nr.32 , prin e-mail la adresa cabinet@sm.politiaromana.ro sau sesizare telefonică la numărul 0261 807 769.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Trădarea românească într-o singură imagine

Accident rutier grav între Corod și Culciu Mic, cu 5 victime, dintre care 3 minori

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Un hoț de lemne cu experiență și ucenicul său, prinși de polițiștii sătmăreni după 300 de transporturi ilegale

Adrian Cozma la semnarea unui acord pentru producția de drone și sisteme aeriene cu AI: industria de apărare a României poate fi revitalizată

Mai mult de o treime dintre elevii sătmăreni au picat la simularea examenului de Evaluare Națională

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Echipa Colegiului Național Ioan Slavici a câștigat Marele Premiu Samsung cu o aplicație mobilă și o brățară inteligentă pentru nevăzători   

Adrian Cozma, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților