Un hoț de lemne cu experiență și ucenicul său, prinși de polițiștii sătmăreni după 300 de transporturi ilegale

Redacție Sătmărenii.ro

În perioada 17-19 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Serviciul de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat o acțiune de amploare având ca obiectiv tăierile ilegale de arbori și verificarea transportării materialelor lemnoase și depozitele de material lemnos.

Distribuie:

În cadrul acțiunii, polițiștii au verificat doua depozite de material lemnos, verificările au vizat respectarea prevederilor legale privind proveniența, transportul și comercializarea materialului lemnos, fără a constata nereguli.

De asemenea, polițiștii au verificat 31 de autovehicule destinate transportului de material lemnos, fiind confiscat valoric cantitatea de 498,95 metri cubi fag, frasin și stejar pedunculat-lemn de foc, respectiv cherestea, în valoare de peste 123.000 de lei, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 80.000 de lei.

În fapt, un bărbat de 60 de ani, din județul Sălaj și un tânăr de 27 de ani din localitatea Supur, au efectuat peste 300 de transporturi de material lemnos cu încălcarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 497/2020, fiind considerate fără proveniență legală, în acest scop declarând în avizul de însoțire al materialului lemnos o destinație fictivă, nerespectând astfel obligațiile ce le revin transportatorilor SUMAL.

Acțiunea face parte dintr-un plan amplu de măsuri pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, având ca scop protejarea fondului forestier național și asigurarea unui cadru legal în activitățile din domeniul exploatării forestiere. Autoritățile anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

Colectivul medical al Serviciului Județean de Medicină Legală Satu Mare și-a exprimat public nemulțumirea față...

PNL susține cu toată forța 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță că a votat azi legea care clarifică regimul juridic...

Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit până în 30 Iunie

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că prima Carte Electronică de Identitate (CEI)...

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

În fiecare an, “Ziua Copilului” este o sărbătoare a bucuriei, a jocului și a momentelor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Satu Mare, între potențialul uriaș și realitatea cruntă: „Este inacceptabil ca aeroportul să fie plin doar de dotări, nu și de avioane”

Control la un liceu din Satu Mare, cu câine pentru depistarea drogurilor

Peste șase tone de alimente împărțite de preoții sătmăreni în Săptămâna Mare

Accident cu doi răniți la Medieșu Aurit, tânără încarcerată în mașina răsturnată în șanț

Comunicat de presă

Proiectil din Războiul Mondial, descoperit în curtea unei case din Santău

Porți deschise pentru comunitate, la Jandarmeria Satu Mare

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

O afumătorie a luat foc la Satu Mare