A accidentat o fată de 15 ani pe trecerea de pietoni

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 8 octombrie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.

Distribuie:

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 63 ani, din localitatea Acâș,  în timp ce ar fi condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei fete, de 15 ani, din municipiul Satu Mare, care traversa strada pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată cerespunzător.

În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări preventive ale polițiștilor pentru participanții la traficul rutier

Neacordarea priorității de trecere pietonilor sau traversarea neregulamentară a acestora sunt cauze de producere a multor evenimente rutiere!

Pentru a preveni accidentele, recomadăm conducătorilor de autoturisme:

  • Reduceți viteza în momentul apropierii de trecerile pentru pietoni, marcate și semnalizate corespunzător;
  • Fiți atenți la comportamentul pietonilor, uneori pietonii pot apărea brusc pe trecerea de pietoni, astfel că în zonele aglomerate sau unde vizibilitatea este redusă, riscul producerii unui accident rutier este mult mai ridicat;
  • Pe timp de noapte sau vreme nefavorabilă, când vizibilitatea este redusă, acordați o atenție sporită când vă apropiați de trecerele de pietoni;
  • Nu depășiți pe trecerele de pietoni!
  • Fiți precauți în zonele cu școli, grădinițe sau spitale, unde pietonii sunt prezenți și se angajează în traversarea drumului.

Totodată, recomandăm pietonilor:

  • Asigurați-vă temeinic, de mai multe ori, înainte de a traversa un drum public, chiar dacă vă aflați pe o trcere pentru pietoni semnalizată și marcată!
  • Nu traversați un drum public prin alte locuri decât cele permise de legislația în vigoare, respectația semnificația semafoarelor rutiere!
  • Nu puneți conducătorii auto în imposibilitatea de a frâna în siguranță!
  • Încercați să nu întârziați traversarea trecerii pentru pietoni și nu vă opriți fără motiv pe partea carosabilă;
  • Nu trebuie să vă angajați în traversare atunci când observați că se apropie autospecialele de pompieri, poliție, jandarmerie sau ambulanțe care au în funcțiune semnalele luminoase și acustice;
  • Dacă trebuie să vă deplasați pe timp de noapte, ceață, ploaie este bine să purtați îmbrăcăminte reflectorizantă;
  • Nu utilizați telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversați strada!
  • Când nu existăă în apropiere trecere de pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colțul intersecției, după o asiguirare temeinică.
  • Nu traversați drumul pe trecerile pentru pietoni în fugă sau în timp ce vă deplasați pe biciclete sau alte mijloace de deplasare.

Continuă să citești

Articole recente

Episcopul Iustin a sfințit capela din cimitirul de la Comlăușa

Duminică, 11 mai 2025, a patra după Sfintele Paști, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și...

Marș simbolic împotriva violenței, organizat de elevii din Supur

Elevii Școlii din Supur au organizat ieri un marș simbolic prin comună pentru a atrage...

Ziua Independenței Naționale a României sărbătorită la Satu Mare

La Monumentul Ostașului Român din Piața Vasile Lucaciu au avut loc sâmbătă dimineața manifestările ocazionate...

De Ziua Europei, înfrățire între Beltiug și Medzev din Slovacia

Prin semnăturile primarului comunei Beltiug, Ioan Bartok, și a comunei Medzev din Slovacia, Radoslav Gedeon,...

Doi traficanți care vindeau droguri la copii au fost prinși la Satu Mare

La data de 6 mai, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mașină arsă pe Careiului, după un accident

Câinele polițist ARES a trecut în rezervă

Consiliera locală liberală Elena Murg cere Primăriei să instaleze stâlpi de iluminat public pe strada Merilor

Un primar sătmărean dă ca exemplu Bihorul pentru rezolvarea problemei câinilor vagabonzi

Scuze pentru rateul candidatului la prezidențiale, dar Adrian Cozma a fost mereu anti-pesedistul de serviciu din PNL în ultimii ani

Dezastru la simularea la Bac în județul Satu Mare: absenteism uriaș, doar jumătate din elevi au promovat

Evenimentele zilei de 27 iulie

Coadă mare și plină de tineri la deschiderea librăriei Cărturești la Shopping City Satu Mare

Traficant de droguri prins în flagrant de polițiștii sătmăreni