A făcut drifturi noaptea prin Craidorolț și s-a ales cu o amendă zdravănă și permisul suspendat

Redacție Sătmărenii.ro

În urma unor imagini apărute în mediul online, la data de 29 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au identificat un tânăr de 22 de ani, din localitatea Terebești, care la data de 28 ianuarie, în jurul orei 04.30, ar fi condus agresiv un autoturism pe DJ 108L din localitatea Craidorolț, ulterior acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în poarta de acces a unui imobil.

Distribuie:

În cauză, tânărul nu s-a prezentat la cea mai apropiată unitate de poliție, în termenul legal de 24 de ore, în vederea declarării evenimentului rutier soldat cu pagube materiale.

În urma constatării abaterilor, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu o amendă de 3.442,5 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru o perioadă de150 de zile.

Totodată, polițiștii au înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 500 de lei.

Reamintim tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație pentru a asigura siguranța pe drumurile publice.

Continuă să citești

Articole recente

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Flancat de membrii echipei multipremiate B-Robo de la Centrul de Excelență din Satu Mare, vicepreședintele...

Pescar înecat într-o baltă din Dorolț

În după-amiaza zilei de duminică, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au...

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Rezerviștilor Militari: țara are nevoie în continuare de exemplul dumneavoastră

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de felicitare de Ziua Rezervistului Militar...

Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Reacționând la articolele publicate în presa locală în urma conferinței susținute de vicepreședintele Camerei Deputaților,...

Incendiu la o hală de depozitare cereale din localitatea Adrian

În această dimineață, în jurul orei 07:45, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Catastrofă la simularea examenului de Bacalaureat în județul Satu Mare: aproape jumătate dintre elevi au picat

După demiterea Guvernului Bolojan, PNL intră în Opoziție. Adrian Cozma: suntem în slujba românilor și mereu de partea bună a istoriei!

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Acuzații în Consiliul Local Pomi: „Primarul face muncă de curier, nu de edil!”

Adrian Cozma la slujba oficiată de Episcopul Iustin la catedrala din Negrești-Oaș

Viața prin obiectiv la Satu Mare: Provocările unei mame fotograf între studioul de ‘Cake Smash’ și nunțile de 12 ore

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie

Comunicat de presă