Acțiune anticorupție în Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Se împlinesc 20 de ani de când, la 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție.

Distribuie:

Această zi aniversară a fost stabilită prin Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, semnată de România la 9 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004. Convenția este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces ce trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie.

În acest context, în data de 08.12.2023, Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare a desfășurat o activitate de prevenire, adresată cetățenilor aflați în tranzit prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

În acest sens, cetățenilor aflați pe sensul de intrare, respectiv pe cel de ieșire din țară le-au fost oferite flyere cu tematică anticorupție și le-au fost prezentate aspecte privitoare la identitatea instituțională a D.G.A., infracțiunile de corupție prevăzute de Codul Penal, Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806, precum și datele de identificare ale S.J.A. Satu Mare.

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.

Cetăţenii pot sesiza faptele de corupţie la Call-Center anticorupţie 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea fixă sau mobilă, la numărul de telefon/fax al Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare – 0261.705370, la sediul serviciului din municipiul Satu Mare, str.Bujorului nr. 26 sau prin e-mail la adresa satumare.dga@mai.gov.ro.

Continuă să citești

Articole recente

Precizări în urma articolului privind perchezițiile la Centrul Cultural ”G.M. Zamfirescu”

În urma unei solicitări de drept la replică din partea DTP Expert Balog Zsolt SRL...

Percheziții la Vama Halmeu. Suspiciuni de corupție la zeci de vameși și polițiști de frontieră

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală...

Mașină în șanț la Carei, doi tineri la spital

Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 19:30, pe strada Tireamului din municipiul...

Mașină răsturnată peste gard la Culciu

În această dimineață, în jurul orei 06:15, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Adrian Cozma: Guvernul Bolojan a evitat de 9 ori retrogradarea României în junk

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de susținere a Guvernului Bolojan după...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Debit foarte scăzut al Someșului la Satu Mare, valori minime istorice pe toate râurile din regiune

Polițiștii și jandarmii sătmăreni, împreună pentru un mediu mai curat

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Noua conducere interimară a PNL Carei se delimitează de protestul celor câțiva membri împotriva conducerii județene a partidului

Pedalăm împreună pentru sănătate și bucurie, la Medieșu Aurit

Elevii de la Liceul German din Satu Mare au obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri din Republica Cehă

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Adrian Cozma la Festivalul Verii de la Supur: ”Voi susține întotdeauna manifestările în care protagoniștii sunt oamenii comunității”