Activități preventive în cadrul taberei de vară de la Muzeul Județean Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Timp de cinci săptămâni, Muzeul Județean Satu Mare a fost gazda polițiștilor din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și a partenerilor instituționali în implementarea proiectului local „FII COOL”, direcțiile de implementare vizând prevenirea victimizării minorilor, cu accent pe domeniul violenței și a faptelor antisociale.

Distribuie:

Într-un context informal, în curtea muzeului, polițiștii din structura de prevenire alături de polițiștii Biroului de Pregătire Profesională, dar și alături de colaboratori – instructor de fitness Dan Anamaria și în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ Satu Mare au promovat mesaje care promovau alternative la fenomenul violenței,  sub egida:

FII COOL PRIN SPORT, NU PRIN VIOLENȚĂ!

FII COOL PRIN DANS, NU PRIN VIOLENȚĂ!

FII COOL CA SUPER EROU!

La fiecare întâlnire cu cei mici, dar și cei mari, elevi aflați în vacanță în tabăra de la muzeu, polițiștii au abordat într-o manieră creativă aspecte legate de comportamentul violent, cauze care generează abuzuri, încălcarea drepturilor celorlalți, modalitățile de identificare și intervenție în gestionarea situațiilor conflictuale, dar au reactualizat și informații care vizau presiunea anturajului, statutul de martor, aportul unei persoane adulte, convinși de faptul că :

VIOLENȚA NU ADUCE NIMIC BUN ÎN VIAȚA NOASTRĂ!

VIOLENȚA NAȘTE VIOLENȚĂ!

A NE FACE SINGURI DREPTATE NU ESTE DELOC COOL!

Ne-am imaginat cum ar arăta o lume fără violență, o lume plină  de culoare, de energie și multe zâmbete și am propus ca alternative sportul, dansul și activitatea de voluntariat, când am învățat împreună cu polițiștii și pompierii să fim Super Eroi, să avem grijă de noi, dar și de ceilalți, să facem bine și să promovăm comportamente non violente, de empatie, colaborare, susținere și ajutor.

Având în vedere experiențele pozitive și atmosfera constructivă din cadrul întâlnirilor desfășurate alături de copiii participanți la tabăra organizată la Muzeul Județean Satu Mare, polițiștii și-au reafirma angajamentul de a continua colaborarea cu aceștia și în perioada următoare, în contexte educative ce vor debuta odată cu începutul noului an școlar.

Participanții, profund implicați și receptivi, și-au exprimat dorința de a deveni promotori ai mesajelor cu caracter preventiv transmise de polițiști, asumându-și responsabilitatea de a le împărtăși în cadrul familial, școlar și social, contribuind astfel la consolidarea unui climat de siguranță și respect reciproc.

Pentru că este cu adevărat valoros să fii apreciat pentru atitudinea pozitivă, nu pentru comportament violent!

Continuă să citești

Articole recente

Dispensar uman modern în satul Stâna

Satul cunoscut până nu demult ca cel mai sărac și mai uitat de autorități din...

Adrian Cozma în primul rând al invitaților de onoare la sfințirea picturii Catedralei Mântuirii Neamului

În calitate de vicepreședinte al Camerei Deputaților, sătmăreanul Adrian Cozma a luat loc în primul...

Simpozion dedicat Zilei Armatei Române la Castelul Károlyi din Carei

Cu prilejul Zilei Armatei Române, la Castelul Károlyi din municipiul Carei a avut loc sâmbătă...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Aproape 70 de șoferi sătmăreni au rămas fără permise din cauza vitezei, într-o singură săptămână

Mesajul de susținere al lui Adrian Cozma pentru șvabii din județul Satu Mare

Fiecare contribuabil sătmărean ține în spate câte trei beneficiari ai asigurărilor de sănătate

Luare de ostatici la Tribunalul Satu Mare, au intervenit trupele speciale – EXERCIȚIU

Expoziție de excepție în memoria trio-ului legendar al artei plastice sătmărene Aurel Cordea – Ion Popdan – Ion Sasu

Fosta secretară a Partidei Romilor, Lakatos Denisa, este prima sătmăreancă admisă la Școala de Subofițeri Pompieri

Cineva a dat foc intenționat la un depozit de paie și fân la Agriș

Pelerinii Satelor Unite ale Sătmarului, primiți ca la sărbătoare în satul copilăriei organizatorului principal, Adrian Cozma

Adrian Cozma a discutat despre protejarea românilor din diaspora la întâlnirea cu un grup de deputați italieni