Cineva a dat foc intenționat la un depozit de paie și fân la Agriș

Redacție Sătmărenii.ro

În cursul nopții de 8 august, la ora 00:37, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit de furaje din localitatea Agriș, unde ardeau rotobaloți de paie și fân.

Distribuie:

La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 14 pompieri profesioniști – 11 subofițeri și 3 soldați gradați profesioniști – cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor. În sprijin au intervenit și doi pompieri voluntari din cadrul SVSU Agriș, cu o autospecială de stingere.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flăcări generalizate, cuprinzând o cantitate mare de materiale combustibile, însă fără riscul extinderii către alte construcții sau bunuri.

Pompierii au depus eforturi susținute timp de mai multe ore pentru localizarea și lichidarea incendiului, în condiții dificile, din cauza cantității mari de materiale combustibile și a degajărilor intense de fum. Datorită intervenției prompte și eficiente, s-a reușit limitarea pagubelor și împiedicarea extinderii focului.

În urma incendiului, au ars aproximativ 82 de rotobaloți de paie și fân, iar alți circa 40 au fost afectați de căldura degajată.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Amenzi de peste 43.000 de lei aplicate de polițiștii sătmăreni într-o singură zi

Turț, cea mai mare comună din județ, la bilanț. Primarul Ioan Tiution: „În sfârșit, putem interzice jocurile de noroc”

Profeția parcărilor din 2024 a devenit realitate în Satu Mare: Administrația extinde taxarea într-un an neelectoral

Tânăr de 28 de ani decedat după ce s-a ciocnit cu mașina de un camion, între Livada și Iojib

Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu” atrage fonduri europene pentru retehnologizarea claselor și atelierelor, în timp ce grofii încearcă să-l ”comaseze”

Incendiu la un container de deșeuri în Parcul Industrial din Satu Mare

Accident la Satu Mare, pericol de incendiu la o mașină electrică

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor

Mircea Govor spune că a salvat cursele aeriene Satu Mare – București, Tarom îl contrazice