Adrian Cozma cere anularea unei noi măsuri absurde a Legii Austerității a lui Ciolacu

Redacție Sătmărenii.ro

O nouă prevedere a Legii Austerității de tristă celebritate (Legea nr. 296/2023 pentru care premierul Marcel Ciolacu și-a asumat răspunderea inițial, după care s-a ”răzgândit” la presiunea partenerilor liberali din coaliția de guvernare) a fost atacată azi printr-un proiect de lege propus de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, și mai mulți colegi de-ai săi de partid.

Distribuie:

În rezumat, legea lui Ciolacu a eliminat și posibilitatea ca firmele să plătească jumătate din cuantumul amenzilor contravenționale dacă realizează plata în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, adică aproximativ la fel cum au posibilitatea șoferii prinși cu nereguli în trafic.

Deși măsura a fost adoptată sub argumentul eronat că va genera mai multe venituri la bugetul de stat pe termen scurt, acest lucru nu se întâmplă în realitate și generează grave disfuncții în activitatea operatorilor economici români sancționați și a altor instituții ale statului român – instanțele de judecată, de exemplu.

Astfel, numărul amenzilor contravenționale contestate în instanță crește, fără ca acest lucru să genereze mai multe venituri bugetare. Dimpotrivă, cresc cheltuielile publice prin grevarea instanțelor de judecată cu un număr uriaș de dosare. De asemenea, după intrarea în vigoare a legii, se creează un tratament discriminatoriu în ceea ce privește regimul sancțiunilor contravenționale, iar unele autorități de control (de ex. ANAF) abuzează de prevederile celebrului articol LVIII din Legea nr.296/2023 pentru a genera, pe termen scurt, un volum mai mare al încasărilor bugetare.

”Măsura Guvernului prin care anulează dreptul firmelor să poată plăti amenzile în cuantum de 50%, dacă plata se face în 15 zile, e foarte inoportună, ca să nu zicem că e împotriva economiei. Încasări nu avem mai mari, iar firmele contestă deciziile ANAF dacă nu pot plăti, iar asta înseamnă cel puțin o amânare de mai bine de un an a plății amenzilor, dacă nu chiar anularea lor de către instanțe.

Încă o dată premierul nu știe ce are de făcut în economie!

Așadar am depus un proiect de lege de anulare a prevederilor impuse prin noile măsuri născocite în laboratoarele PSD” – a declarat Adrian Cozma.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, el a înaintat Parlamentului României, spre dezbatere şi adoptare, această propunere legislativă, în procedură de urgență.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Batjocură la adresa județului Satu Mare: președintele Pataki Csaba transformă „Ziua Sătmarului” într-un subiect de ironii

Somație Dosar nr.347/266/2025

Satu Mare se pregătește pentru „Disco Mode”: 22 de creatoare își expun sufletul pe podium la Gala Croitoreselor Anonime

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Angajaţii din reţeaua medico-legală protestează împotriva subfinanţării cronice a sistemului

Magyar Peter anunță că va investiga toate sumele trimise de Guvernul Orban în Transilvania în ultimii 10 ani

Critici dure de la Adrian Cozma pentru ministrul Agriculturii la audierile din Parlament