Adrian Cozma l-a prins iar cu minciuna pe Pataki Csaba: cu sistemul antigrindină și cu finanțarea terenului de fotbal din Porumbești

Redacție Sătmărenii.ro

În timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o luni la sediul PNL Satu Mare, candidatul acestei formațiuni politice pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, Adrian Cozma, a făcut din nou dezvăluiri care pun serios la îndoială veridicitatea declarațiilor contracandidatului său din partea UDMR, Pataki Csaba.

Distribuie:

De această dată a demascat ceea ce a numit ”minciunile lui Pataki” în scandalul sistemului antigrindină de aproape un milion de euro care nu a funcționat în timpul furtunii la sfârșitul acestei săptămâni, dar și în legătură cu păcălirea propriului electorat UDMR cu privire la sursele de finanțare ale unei alte investiții din județ.

În ceea ce privește sistemul antigrindină, Adrian Cozma spune că a luat legătura cu directorul interimar al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină, căreia Pataki Csaba pretinde că i-ar fi predat gestionarea sistemului de la Satu Mare, doar că se pare că nici vorbă de așa ceva. Autoritatea respectivă răspunde doar de avertizarea meteorologică și transmiterea coordonatelor geografice unde trebuie să se intervină în caz de pericol de calamități naturale, însă sistemul în sine trebuie pus și menținut în funcțiune de Consiliul Județean, care are două variante pentru a realiza acest lucru: ori delegă acest serviciu unei firme specializate ori își înființează un serviciu public propriu în acest scop. Se pare că actuala conducere a Consiliului Județean Satu Mare nu a făcut nici una nici alta!

Publicăm integral declarațiile lui Adrian Cozma:

Distinsul domn Pataki minte cum respiră!

Pe lângă că a ratat proiectul de construire a unui nou corp de spital, acum se dovedește că a ratat și proiectul intitulat pompos ”Silver” de diminuare a pagubelor provocate de grindină. Recent una dintre cele mai productive zone legumicole din județul Satu Mare a fost făcută praf de grindină, fără ca mult lăudatele sisteme antigrindină să intre în acțiune. Consiliul Județean Satu Mare a cheltuit sume substanțiale pentru realizarea acestui proiect, a făcut conferințe, a făcut și publicitate, dar ce folos?

Iată ce spune domnul Pataki la conferința desfășurată sub patronajul domniei sale în data de 24 noiembrie 2023, în cadrul proiectului “Silver – Diminuarea pagubelor cauzate de grindină în judeţul Satu Mare“, finanţat prin Programul INTERREG V-A România-Ungaria:

”Reţeaua judeţeană antigrindină, formată din 44 de staţii de generatoare terestre automate, acţionate în mod centralizat a fost realizată prin finanţarea câştigată prin proiectul Silver din partea Uniunii Europene, cu un cost total de aproximativ 700.000 euro. Staţiile vor fi amplasate în 40 de locaţii din judeţul Satu Mare şi vor intra în operare pe sezonul primăvară-toamnă din anul 2024”.

Domnul Pataki este un manager care are un obicei deja în a rata proiecte, evident pe banii sătmărenilor, și, mai mult, nu are curajul să-și asume eșecurile, minte!

Vă mai prezint o dovadă că minte:

Sâmbătă, în localitatea Porumbești, domnul Pataki a pretins, în prezența unui candidat la alegerile Europarlamentare, a cetățenilor, a sportivilor cărora vrea să le insufle ideea de ”fair-play”, că a finanțat un teren de sport din fonduri europene. Sigur, nu poate să indice care a fost acel proiect pentru că el nu există și vă prezentăm dovada:

Domnule Pataki, de ce minți? Te-ai făcut de râs față de comunitate, față de tineret și față de colegii tăi de partid. Dacă te-a consiliat fostul șef sau actual șef de campanie și fost primar în localitatea Porumbești, Simon Levente, să minți, răspunde măcar cinstit la două întrebări:

  1. Cum a ajuns piatra din Centrul Nou al Sătmarului în vila familiei Simon din Porumbești?
  2. Cine se află în spatele firmei Cassa Mont SRL, firmă abonată la banii publici ai Consiliului Județean și ai Primăriei Satu Mare?

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

Militarii sătmăreni de la Batalionul Tisa, exerciții comune cu militarii belgieni

Critici dure de la Adrian Cozma pentru ministrul Agriculturii la audierile din Parlament

Trei hectare arse din cauza unei scântei de la o presă de balotat, între Marna și Ciumești

Victor Constantinovici: Oamenii valoroși ai Sătmarului merită recunoaștere oficială, dincolo de culoarea politică

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

Motociclist accidentat grav la Satu Mare

Povestea ofițerului din Satu Mare care merge să apere titlul României la pescuit de crap