Adrian Cozma luptă pentru drepturile urmașilor moților expulzați de autoritățile horthyste

Redacție Sătmărenii.ro

Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a făcut o interpelare în Parlament, solicitând Guvernului să repare nedreptatea care li se face de ani de zile urmașilor moților expulzați din Ardealul de Nord după Diktatul de la Viena din 1940.

Distribuie:

Problema lor este veche, membrii asociației refugiaților și expulzaților au făcut și proteste în fața Prefecturii în anii anteriori, dar, deși li s-a aprobat prin lege ”fabuloasa” indemizație lunară de 175 de lei, nu au primit banii nici până în ziua de azi.

Guvernul se scuză mereu că ”nu sunt bani”, dar în acest caz e vorba de o discriminare clară, fiindcă urmașii altor persecutați în timpul diferitelor regimuri care s-au succedat în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu urmașii șvabilor deportați în Uniunea Sovietică, își primesc drepturile bănești în fiecare an.

”Îndreptăm deciziile regimurilor care au creat atâtea greutăți bunicilor și consătenilor noștri! Toate persecuțiile pe criterii etnice care au avut loc în anii războaielor au adus suferințe majore pentru populațiile de români cu diferite etnii. Și la Satu Mare am avut astfel de evenimente, iar consecințele le știm. Mii de moți au fost în astfel de situații și sper să reparăm acele nedreptăți” – a declarat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au...

550 de rotobaloți au ars într-un incendiu la Cig

În seara zilei de 9 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, pompierii au fost solicitați...

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

În perioada 3–6 septembrie 2026, pasionații de automobile românești s-au reunit în Polonia pentru cea...

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Astăzi, 9 septembrie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în...

Adrian Cozma acuză: primarul din Satu Mare, imun la dramele provocate de jocurile de noroc

Un nou an școlar a început la Satu Mare cu sălile de jocuri de noroc...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Propagandă electorală mincinoasă a Primăriei Satu Mare în alocarea banilor pentru biserici

Polițiștii  sătmăreni au dat startul Campaniei Naționale de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului

Femeie salvată dintr-o fântână în Odoreu

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

Finanțări de până la 10.000 de lei de la MOL România pentru tinerii artiști și sportivi

Școala Gimnazială din Socond, modernizată printr-un proiect finanțat din PNRR

Tânăr de 18 ani înecat în Someș în zona centrală a municipiului Satu Mare

PNL acuză: PSD blochează Legea Salarizării, iar România pierde 770 milioane de euro din PNRR

Înscrieri la cursurile de formare profesională la AJOFM Satu Mare