Ping-pong birocratic sau cum ascunde conducerea județului informații despre sechestrul pe banii Protecției Copilului

Redacție Sătmărenii.ro

Nu mai prezintă pentru nimeni o noutate faptul că, de obicei, primele victime ale oricărei rectificări bugetare din a doua jumătate a fiecărui an sunt oamenii din categoriile cele mai vulnerabile ale societății, fiind de notorietate faptul că asistenții persoanelor cu handicap sau părinții adoptivi ai copiilor orfani își primesc mereu salariile și indemnizațiile cu întârzieri de luni de zile, din cauza planificării ”din pix” a bugetelor la începutul anului și a procedurilor birocratice greoaie de recuperare a sumelor respective după ce Guvernul face rectificarea necesară.

Distribuie:

În unele situații se poate ajunge și la efecte de-a dreptul absurde, care, însă, rămân de obicei ascunse din cauza lipsei de transparență în comunicarea instituțiilor responsabile de aceste aspecte. Așa s-a întâmplat anul trecut, când, în urma acțiunii în justiție a unor salariați, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Satu Mare s-a trezit cu un sechestru în valoare destul de mare, ce depășește 10.000 de euro, pe proprietățile instituției subordonate Consiliului Județean.

Una dintre consecințele directe a fost, de exemplu, imposibilitatea reparării și întreținerii autovehiculelor aflate în proprietatea instituției respective, din cauza sistării plăților către service-urile autorizate, dar, foarte probabil, au fost înregistrate sincope și în aprovizionarea obișnuită a centrelor administrate de DGASPC Satu Mare.

Amploarea acestor sincope rămâne necunoscută publicului în condițiile în care atât DGASPC, cât și Consiliul Județean de care aparține, au intrat în ceea ce se cheamă ”silenzio stampa”, adică refuză sistematic să comunice informații publice chiar și unor membri ai forului de conducere al județului Satu Mare, doar pentru că aceștia fac parte din Opoziție.

Așa a pățit Grupul consilierilor județeni ai PNL, care au înaintat la sfârșitul lunii ianuarie o cerere către conducerea DGASPC Satu Mare, în care solicitau directoarei Mariana Dragoș informații despre execuția bugetară pe anul 2025, precum și alte informații de interes public, din care să-și dea seama cam cât de mare e necazul.

Printr-o tactică binecunoscută în asemenea situații, conducerea DGASPC Satu Mare a amânat până în ultima zi a termenului solicitat răspunsul în doi peri, prin care, practic, i-a îndrumat pe consilierii județeni liberali să ceară lămuriri chiar de la conducerea Consiliului Județean, motivând că o instituție subordonată nu are obligația să ofere asemenea informații celor care-i aprobă bugetul în fiecare an.

Conformându-se, liberalii au trimis o solicitare similară conducerii Consiliului Județean, în 10 februarie, așteptând răspunsul în termenul stabilit de lege, adică 30 de zile.

Așa cum au intuit, răspunsul nu a mai venit nici până în ziua de azi, adică liberalii din Consiliul Județean Satu Mare, dar și alți sătmăreni direct interesați și, foarte probabil, unii care sunt chiar afectați de măsurile de sechestru asupra bunurilor DGASPC, au rămas cu ochii în soare. Fiindcă așa funcționează conducerea județului Satu Mare!

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Propagandă electorală mincinoasă a Primăriei Satu Mare în alocarea banilor pentru biserici

Adrian Cozma: salut poporul maghiar și decizia lui de a se orienta spre Europa

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

Adrian Cozma îl acuză pe Pataki Csaba de abuz în serviciu și depune plângere penală în scandalul distribuirii banilor publici către primăriile din județul Satu Mare

Pompierii sătmăreni, pe podium la etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare Prim Ajutor Calificat

Adrian Cozma și-a primit colegii avocați sătmăreni la Parlament

Guvernul Bolojan salvează combinatul Azomureș

Consilierii liberali sătmăreni au oferit gratuit apă navetiștilor

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare