Avocatul Poporului vine la Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului organizează joi, 23 noiembrie 2023, începând cu ora 10.30, o nouă sesiune de audiențe la Satu Mare, în sediul Instituției Prefectului - str. A.I. Cuza nr.11.

Distribuie:

ATENȚIE – înscrierile la această sesiune de audiențe se pot face telefonic apelând Biroul Teritorial Oradea la nr. 0259440535.

Amintim că se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului orice persoana fizică care se consideră lezată într-un drept al său de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti.

Petiţia adresată instituției Avocatul Poporului trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei lezate (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzâierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea. Totodată, la cerere se anexeaza actele doveditoare (în copie).

Continuă să citești

Articole recente

Cât costă iubirea la Satu Mare? 18.000 de lei pentru trei inimi de fier

Procurorii caută indicii privind sifonarea banilor publici, abuz în serviciu, obținerea ilegală de fonduri și...

Promovarea profesiei de militar în rândul elevilor, la Tășnad

În data de 13 octombrie, personalul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Satu Mare...

Porți deschise la pompieri de Ziua Informării Preventive

Marți, 13 octombrie, cu prilejul Zilei Informării Preventive, marcată simbolic prin sintagma „Marți 13”, și...

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD

Premierul Ilie Bolojan răspunde la ”invitația” cel puțin ciudată a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, de...

A început campania „Siguranța între pagini” – lectura, o alternativă la violență

Într-o perioadă în care prevenirea violenței în mediul școlar reprezintă o prioritate, polițiștii din cadrul...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

Sprijin de la Adrian Cozma pentru farmaciștii independenți: protecție în fața concurenței ”farmaciilor-hipermarket”

Incendiu la o groapă de gunoi improvizată în Satu Mare

99 posturi de directori sunt scoase la concurs în școlile din județul Satu Mare

Incendiu la un lan de porumb în localitatea Oar

Adrian Cozma, alături de Ilie Bolojan și de marinari la Ziua Marinei Române, la Constanța

Anunțul zilei de la Adrian Cozma: se reia exportul de oi

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

Accident între microbuz și autocisternă la Luna Șes, cu nouă victime – EXERCIȚIU