Adrian Cozma la slujba oficiată de Episcopul Iustin la catedrala din Negrești-Oaș

Redacție Sătmărenii.ro

În duminica a doua din Postul Mare, a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala „Duminica Tuturor Sfinților” din localitatea Negrești-Oaș.

Distribuie:

La sfânta slujbă au fost prezenți, alături de credincioșii localnici, vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, împreună cu consilierul județean Iulian Câcău.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a sfințit Sfânta Cruce mare din Sfântul Altar, Proscomidiarul și mobilierul cu care a fost înzestrat Sfântul Altar, rostind rugăciunile de sfințire și stropindu-l cu aghiasmă.

Din largul cuvânt de învățătură am reținut tâlcuirea Sfintei Evanghelii a duminicii a Vindecării Paraliticului din Capernaum, precum și pledoaria pentru pace a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin în lumea de azi, care este tot mai tulburată de războaie.

După Sfânta Liturghie, credincioasele, între care s-a numărat și primărița orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, au primit flori de la deputatul Adrian Cozma, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor.

Continuă să citești

Articole recente

Ziua Eroilor cinstită la Satu Mare

O delegație numeroasă a PNL Satu Mare a participat azi la ceremonia dedicată Zilei Eroilor,...

S-a lăsat cu amenzi consistente în urma controalelor la balastiere

În perioada 7 aprilie – 15 mai, o parte din activitatea inspectorilor Administrației Bazinale de...

Elevii sătmăreni s-au întrecut în concursul județean de intervenții în situații de urgență

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al...

Batjocură la adresa județului Satu Mare: președintele Pataki Csaba transformă „Ziua Sătmarului” într-un subiect de ironii

Ședința de astăzi a Consiliului Județean a arătat, încă o dată, lipsa de respect a...

PNL depășește PSD în noul sondaj realizat în actuala criză politică

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, face o analiză pe baza datelor din ultimul sondaj realizat...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mașină în șanț pe șoseaua de centură din Satu Mare, o victimă decedată

Sâmbra Oilor însorită, cu spectacol tradițional autentic

Mii de pantofi, poșete și haine fake confiscate de polițiștii sătmăreni în cadrul operațiunii Jupiter

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

In memoriam Dr. Viorel Sălăgean – 23 de ani de la trecerea în eternitate

Adrian Cozma la slujba oficiată de Episcopul Iustin la catedrala din Negrești-Oaș

Amendă uriașă pentru un restaurant din Carei

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Porți deschise pentru comunitate, la Jandarmeria Satu Mare