Bal mascat de Fasching la Casa Șvabilor din Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Zeci de sătmăreni de toate vârstele au participat sâmbătă seara, la Casa Șvabilor, la tradiționalul bal mascat de Fasching organizat de filiala locală a Forumului Democrat German, ultima petrecere mare de iarnă înainte de intrarea în postul Paștelui.

Distribuie:

În lumea germanică, Fasching are origini din perioada pre-creștină și se crede că măștile și costumele excentrice aveau rolul de a zăpăci și alunga duhurile rele ale iernii, pentru a grăbi sosirea primăverii.

Tradiția carnavalului a fost preluată și de Biserica Catolică, iar balul ce a devenit cunoscut în zona noastră cu numele de ”fărșang”, preluat și adaptat din limba maghiară, se organizează de obicei înainte de Miercurea Cenușii, care coincide aproximativ cu Lăsatul Secului la ortodocși.

A fost mare bucurie mai ales pentru copiii din diferitele grădinițe sau clase de la Liceul Teoretic German ”Johann Ettinger”, dar a fost ocazia perfectă și pentru părinții și chiar și bunicii lor să-și retrăiască o fărâmă din copilărie, într-o atmosferă veselă, așa cum se poate vedea în fotografiile ilustrative.

Continuă să citești

Articole recente

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special,...

A intrat în magazinul alimentar cu mașină cu tot, la Negrești-Oaș

La data de 2 septembrie, în jurul orelor 21:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului...

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei

Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam va organiza în colaborare cu Forumul Democrat German din Satu...

Noul spital din Negrești-Oaș riscă să rămână fără medici încă de la inaugurare

La ultima ședință a Consiliului Județean Satu Mare, liberalul Iulian Câcău a ridicat o problemă...

Reformă administrativă, descentralizare și parlament mai mic – principalele priorități anunțate de Adrian Cozma în noua sesiune parlamentară

Reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, reprezentantul sătmărenilor în Parlament, Adrian Cozma, a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Medicul care și-a ținut părinții în spitalul din Iași peste 1.200 de zile a fost demis. Urmează aceeași procedură la spitalul din Satu Mare?

Șapte din primii zece absolvenți cu cele mai bune note la Bacalaureat sunt de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”

Cantități industriale de țigări de contrabandă și detergent contrafăcut găsite în cadrul Operațiunii Jupiter în județul Satu Mare

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

Femeie salvată dintr-o fântână în Odoreu

Urmărire ca-n filme, noaptea, pe străzile din Negrești-Oaș. Șofer beat, mașină neînmatriculată

Sprijin de la Adrian Cozma pentru farmaciștii independenți: protecție în fața concurenței ”farmaciilor-hipermarket”

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Adrian Cozma, reconfirmat vicepreședinte al Camerei Deputaților