Încă doi traficanți de droguri din Satu Mare au ajuns în arest

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a două persoane (un bărbat și o femeie), de 45 și 48 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, în formă continuată, respectiv trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Distribuie:

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna ianuarie 2026, femeia în cauză ar fi deținut în locuința sa, din municipiul Satu Mare, aproximativ 130 de grame de 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, 16 grame de 4-CMC și o cantitate de canabis.

Din cercetări a rezultat că substanțele interzise erau destinate comercializării, precum și faptul că, aceasta i-ar fi predat unei persoane, de 20 de ani, aproximativ 300 de grame de 4-CMC, drog de mare risc.

Ulterior, la data de 17 martie 2026, persoana, de 20 de ani, a fost prinsă în flagrant delict, de către polițiștii de frontieră, în municipiul Satu Mare, în timp ce ar fi deținut respectiva cantitate de substanță interzisă, în scopul vânzării.

La aceeași dată, persoana a fost reținută de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, în ziua următoare, 18 martie, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând arestarea preventivă a acesteia.

Probatoriul administrat a reliefat și faptul că, pe parcursul anului 2026, bărbatul, de 45 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut, tot în municipiului Satu Mare, canabis, drog de risc.

Pe parcursul investigațiilor a fost indisponibilizată o cantitate din substanța interzisă, iar în urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 7 aprilie 2026, la locuința bărbatului în cauză, au fost descoperite și ridicate aproximativ 85 de grame de canabis, precum și alte mijloace de probă, fiind indisponibilizate și 3 autoturisme de lux.

La data de 7 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea celor două persoane cercetate.

Ieri, 8 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Criminalistic – Poliția Canină și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma anunță programul de sprijin de 100 milioane euro pentru diaspora românească

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță una dintre cele mai importante hotărâri adoptate în ședința...

Ilie Bolojan anunță măsuri pentru depășirea crizei energetice și sprijin pentru diaspora care vrea să investească acasă

După ședința de joi a Guvernului, premierul Ilie Bolojan a anunțat într-o conferință de presă...

Ziua Diasporei – oportunități de afaceri și locuri de muncă pentru sătmărenii care vor să se întoarcă acasă

Când experiența dobândită peste hotare întâlnește oportunitățile de acasă, se pot construi noi începuturi....

Performanțe remarcabile ale pompierilor de la Draxlmaier la concursul național. Daniel Botoș a făcut un nou record la pista cu obstacole

ISU Satu Mare felicită echipa Serviciului Privat pentru Situații de Urgență DRÄXLMAIER, care a obținut...

Debit foarte scăzut al Someșului la Satu Mare, valori minime istorice pe toate râurile din regiune

Debitele cursurilor de apă din spațiul hidrografic Someș-Tisa se situează mult sub valorile normale ale...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Femeie salvată dintr-o fântână în Odoreu

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

Polițiștii ies la vânătoare de șoferi beți și drogați în cadrul Operațiunii Roadpol

Patru jucători ai proaspăt retrogradatei CSM Olimpia, inclusiv căpitanul echipei, suspendați pentru pariuri dubioase

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

Trei hectare arse din cauza unei scântei de la o presă de balotat, între Marna și Ciumești

De la ringul băieților, la încrederea fetelor: Anghel Cardoș mută Friends Gym Satu Mare într-o casă nouă și anunță planuri mari

Medicul care și-a ținut părinții în spitalul din Iași peste 1.200 de zile a fost demis. Urmează aceeași procedură la spitalul din Satu Mare?

Țeapă de 150.000 de lei de la un agent de telefonie mobilă pentru clienții sătmăreni