Braconieri prinși cu căprioara în portbagaj

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 18 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe Drumul Județean 194 A, în localitatea Micula, au oprit un autoturism, în care s-ar fi aflat conducătorul auto, în vârstă de 37 de ani, precum și doi tineri, de 20 și 21 de ani.

Distribuie:

În urma efectuării unui control asupra autoturismului, polițiștii au descoperit trei câini din rasa ogari sau metiși de ogari, cadavrul unui căprior, precum și două proiectoare de lumină.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.

Continuă să citești

Articole recente

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Vineri dimineața, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu...

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

În ședința din seara zilei de joi, Biroul Politic Județean a Partidului Național Liberal din...

Șah-Mat în Educație: De ce Satu Mare a devenit „fabrica de campioni” a sportului minții din România

În timp ce ecranele tabletelor par să câștige bătălia pentru atenția tinerilor, la Satu Mare...

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

În dimineața zilei de joi, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al...

Guvernul Bolojan salvează combinatul Azomureș

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță o măsură de ultim moment luat de Guvernul Bolojan....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Echipa Colegiului Național Ioan Slavici a câștigat Marele Premiu Samsung cu o aplicație mobilă și o brățară inteligentă pentru nevăzători   

Vocea care salvează vieți la Satu Mare. Povestea pompierului Cristian Sălăjan, de Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

A intrat cu mașina în Penny de pe Păuleștiului

Tabără de instrucție cu militari români și francezi, la Mărtinești

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie

Campanie caritabilă pentru reabilitarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Satu Mare

Amenzi de 50.000 de lei în urma controalelor Poliției la centrele de colectare a fierului vechi

Acuzații în Consiliul Local Pomi: „Primarul face muncă de curier, nu de edil!”