Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Redacție Sătmărenii.ro

Reacționând la articolele publicate în presa locală în urma conferinței susținute de vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a transmis un comunicat pe care-l publicăm integral, cu anumite observații pe care le vom menționa la finalul acestuia.

Distribuie:

”În urma articolului apărut în presă, cu privire la activitățile procesual penale desfășurate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare este abilitat să comunice următoarele:

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a cadrului legal și procedural, în toate cazurile aflate în instrumentare.

Activitățile procedurale au fost desfășurate într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind puse în executare simultan 8 mandate de percheziție domiciliară, în mai multe locații de pe raza comunei Socond.

În astfel de situații, constituirea unui dispozitiv de acțiune adecvat reprezintă o procedură standard, necesară pentru desfășurarea activităților în condiții de legalitate, eficiență și siguranță.

Participarea efectivelor a fost stabilită exclusiv în raport cu complexitatea și amploarea activităților desfășurate, cu necesitatea executării simultane a mandatelor în mai multe locații, precum și cu obligația asigurării cadrului procedural corespunzător.

Facem precizarea că toate activitățile au fost desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, singurul abilitat să conducă și să controleze nemijlocit activitatea de urmărire penală efectuată de poliția judiciară. În exercitarea atribuțiilor legale, polițiștii au calitatea de organe de cercetare penală și se subordonează exclusiv procurorului de caz, în ceea ce privește actele și măsurile dispuse în cadrul dosarului penal.

De asemenea, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – se arată în comunicatul de presă transmis de Poliția Satu Mare.

Conținutul acestuia este incomplet, deoarece nu aduce lămuriri în alte câteva teme principale pe care le-a abordat deputatul sătmărean în conferința de presă de vineri.

De exemplu, conducerea Poliției evită să ofere detalii despre alte două percheziții la care s-a referit Adrian Cozma și care par să fie modelate pe același tipar, cu utilizare disproporționată de forță îndreptată împotriva altor primari liberali din județ (Certeze și Cămărzana), în dosare care nu au mai cunoscut nici o evoluție deja de ani de zile.

La fel cum Poliția nu a reacționat nici la acuzațiile cu privire la internarea în regim de azil, chiar și pentru trei ani de zile, a unor rude și membri PSD la Spitalul Județean, instituție în care Curtea de Conturi a sesizat o adevărată sifonare de bani publici în condițiile în care s-au acumulat datorii uriașe în ultimii ani. În mod normal, organele de anchetă ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu și să demareze cercetări suplimentare, ceea ce nu s-a întâmplat.

Continuă să citești

Articole recente

Cât costă iubirea la Satu Mare? 18.000 de lei pentru trei inimi de fier

Procurorii caută indicii privind sifonarea banilor publici, abuz în serviciu, obținerea ilegală de fonduri și...

Promovarea profesiei de militar în rândul elevilor, la Tășnad

În data de 13 octombrie, personalul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Satu Mare...

Porți deschise la pompieri de Ziua Informării Preventive

Marți, 13 octombrie, cu prilejul Zilei Informării Preventive, marcată simbolic prin sintagma „Marți 13”, și...

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD

Premierul Ilie Bolojan răspunde la ”invitația” cel puțin ciudată a președintelui PSD, Sorin Grindeanu, de...

A început campania „Siguranța între pagini” – lectura, o alternativă la violență

Într-o perioadă în care prevenirea violenței în mediul școlar reprezintă o prioritate, polițiștii din cadrul...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma acuză numirea fără concurs a norei lui Mircea Govor la șefia AFIR Satu Mare

Cât costă iubirea la Satu Mare? 18.000 de lei pentru trei inimi de fier

Țara Oașului își deschide cărările. Alin și Tibi Ușeriu, fondatorii Via Transilvanica, vin la Luna-Șes

Ilie Bolojan anunță măsuri pentru depășirea crizei energetice și sprijin pentru diaspora care vrea să investească acasă

Zeci de hectare arse la sfârșitul săptămânii în județul Satu Mare

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Satu Mare rămâne izolat de rețeaua de autostrăzi din România

Un transformator electric a luat foc în Parcul Industrial din Satu Mare

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei