Copiii de grădiniță s-au întrecut în concursul județean de educație rutieră ”Suntem mici, dar circulăm corect”

Redacție Sătmărenii.ro

Miercuri, 14 mai, la sediul Grădiniții cu Program Prelungit 14 mai, s-a dat startul fazei județene a celui mai longeviv concurs pentru preșcolari, pe teme de circulație rutieră, ,,Suntem mici, dar circulăm corect”.

Distribuie:

Evenimentul este organizat de Grădinița cu Program Prelungit 14 mai, din  Satu Mare și s-a aflat în acest an la cea de – a XVI-a ediție.

Un număr de 16 grădinițe din 9 localități (Satu Mare, Carei, Tășnad, Ardud, Ciuperceni, Bârsău de Sus, Medieșu Aurit, Mărtinești și Odoreu) au fost înscrise în concurs, fiecare grădiniță fiind reprezentată de un echipaj format din  2 copii.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Biroul Siguranță Școlară, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Rutier au fost implicați în derularea concursului, alături de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, având misiunea de a organiza probele și de a le juriza, evaluând cunoștințele copiilor în materie de educație rutieră, prin parcurgerea unei probe teoretice și a unei probe practice.

Succesul unui astfel de concurs se măsoară nu atât în premiile obținute, cât în cunoștințele acumulate de participanți, iar copiii prezenți la concurs au arătat că sunt preocupați de siguranța lor și înțeleg  importanța respectării regulilor de circulație pentru protejarea vieții și sănătății proprii.

Ca orice concurs, a fost stabilit și un clasament, astfel:

Locul 1 – Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată (structura Mondiala)

Locul 2 – Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Tășnad

Locul 3 – Grădinița cu Program Prelungit Guliver Satu Mare

Totodată, au fost acordate 3 mențiuni, echipajelor:

Mențiune 1 – Grădinița cu Program Prelungit 14 Mai (structura Botizului)

Mențiune 2 – Grădinița cu Program Săptămânal ,,Floare de lotus”  Odoreu

Mențiune 1 – Grădinița cu Program Prelungit nr. 9 Satu Mare

Felicităm cadrele didactice care s-au implicat în organizarea concursului și educatoarelor care i-au pregătit pe copii! Efortul lor se reflectă în cunoștințele temeinice dobândite în anii de grădiniță, o bază importantă pentru actualii mici pietoni, pe care se vor clădi viitorii participanți la traficul rutier.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

Colectivul medical al Serviciului Județean de Medicină Legală Satu Mare și-a exprimat public nemulțumirea față...

PNL susține cu toată forța 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță că a votat azi legea care clarifică regimul juridic...

Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit până în 30 Iunie

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că prima Carte Electronică de Identitate (CEI)...

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

În fiecare an, “Ziua Copilului” este o sărbătoare a bucuriei, a jocului și a momentelor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Rezerviștilor Militari: țara are nevoie în continuare de exemplul dumneavoastră

Vine primăvara, încep incendiile de vegetație uscată în județul Satu Mare

Adrian Cozma vrea legi pentru blocarea accesului trădătorilor la conducerea României, după scandalul cu ministrul UDMR-ist al Culturii

Cantități industriale de țigări de contrabandă și detergent contrafăcut găsite în cadrul Operațiunii Jupiter în județul Satu Mare

Somație Dosar nr.347/266/2025

Ping-pong birocratic sau cum ascunde conducerea județului informații despre sechestrul pe banii Protecției Copilului

Noul subprefect Cristian Valer Beșeni, apel la responsabilitate de Ziua Internațională a Pădurilor

Liberalii sătmăreni au omagiat Ziua Independenței României

Peste șase tone de alimente împărțite de preoții sătmăreni în Săptămâna Mare