Datorită Asociației Caiac SMile, trei sătmăreni cu dizabilități au participat la competiția Bicaz Kayak Fest

Redacție Sătmărenii.ro

Pentru prima dată de când se organizează Bicaz Kayak Fest pe lacul Izvorul Muntelui din județul Neamț, eveniment ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediție, printre cei 100 de concurenți care au luat startul în cele două probe de concurs s-au numărat și trei persoane cu dizabilități locomotorii.

Distribuie:

Ei au concurat în proba specială de semimaraton care s-a desfășurat pe o distanță de 20 de km și au fost recompensați cu premii speciale. Participarea echipei la această competiție a fost posibilă datorită Asociației Caiac SMile din Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, printr-un proiect de promovare a valorii, tradiției și incluziunii în sportul nautic.

Bogdan Cioltea, concurent cu dizabilități:Nu am venit pentru competiție, am venit pentru distracție. Vreau să văd dacă reușesc să fac semimaratonul. Caiacul cred că este singurul sport unde nu se vede diferența între noi, cei cu dizabilități, și ceilalți, pentru că atunci când suntem în caiac suntem toți la fel”. 

Ionuț Stancovici, președinte Asociația Caiac SMile:Caiacul este sportul de care m-am îndrăgostit acum 7 ani și motivul pentru care am înființat Asociația Caiac SMile și este primul sport pe care l-am accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități. Oricât de multe proiecte am avea și oricât de mult ne-am extinde mă bucur că reușim să participăm în continuare la competiții în sportul atât de drag nouă. Sunt sute de mii de persoane cu dizabilități în toată țara care au nevoie de puterea și de exemplul sportivilor mei speciali pentru că știu cât de mulți dintre ei ne urmăresc și cât de important este să le deschidem drumul. Doresc să îl felicit pe dragul meu prieten și coleg caiacist Bogdan Iftemie pentru că reușește să adune comunitatea oamenilor care iubesc acest sport la un festival atât de frumos și îi mulțumesc că ne-a invitat. Toate proiectele noastre sportive se desfășoară cu sprijinul partenerilor care cred în noi, iar Consiliul Județean Satu Mare ne-a susținut încă de la început și ne susține în continuare, motiv pentru care le mulțumim”.

La ediția din acest an a competiției, desfășurată în perioada 7-8 iunie 2025, sute de pasionați ai sporturilor nautice, din toate categoriile de vârstă, s-au aliniat la startul probelor de caiac maraton, semi-maraton, sprint și eskimo-rolling. Traseele, atent alese, au străbătut unele dintre cele mai pitorești zone ale județului Neamț, oferind nu doar provocări sportive, ci și prilejuri minunate de socializare și întâlnire pentru comunitatea iubitorilor de caiac.

Despre Caiac SMile

Caiac SMile, în cei 7 ani de activitate, a evoluat dintr-o simplă organizație sportivă într-o adevărată comunitate construită pe nevoile sociale, educaționale, sportive și profesionale ale persoanelor marginalizate, din medii defavorizate, în special ale celor cu dizabilități.

Pornind de la pasiunea pentru caiacul de performanță, organizația a reușit să depășească bariere și să aducă oamenii împreună prin sport. Misiunea Caiac SMile s-a transformat într-una profundă și nobilă din momentul în care a redat libertatea de mișcare persoanelor dependente de scaunul rulant. Fiecare zâmbet readus pe chipul unei persoane cu dizabilități și fiecare limită depășită au reprezentat pași importanți către integrare și incluziune.

Dincolo de activitățile sportive, Caiac SMile și-a extins misiunea, sprijinind accesibilizarea în domenii esențiale precum educația, integrarea socială și incluziunea. Fiecare proiect implementat a devenit o verigă într-un lanț care susține dezvoltarea holistică a beneficiarilor, ajutându-i să-și transforme dizabilitățile în abilități, fără a neglija rolul fundamental pe care sportul îl joacă în viețile acestora.

Cei care doresc să susțină evenimentele sportive ale asociației, pot trimite un SMS cu textul SMILE la 8845 pentru a dona 2 euro lunar pentru accesibilizarea și promovarea sportului fără bariere pentru persoanele cu nevoi speciale.

Continuă să citești

Articole recente

Încă doi traficanți de droguri din Satu Mare au ajuns în arest

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiștii de frontieră din cadrul...

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național

În cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat joi la sediul PNL Satu Mare,...

Catastrofă la simularea examenului de Bacalaureat în județul Satu Mare: aproape jumătate dintre elevi au picat

Ministerul Educației și Cercetării a transmis inspectoratelor școlare județene rezultatele înregistrate la probele scrise ale...

Victorie pentru Adrian Cozma: Parlamentul a votat legea pentru Ziua Sătmarului

După dezbateri intense în plenul Parlamentului, din care a reieșit cât se poate de clar...

Consilierul local Victor Cernea îi explică deputatului Mircea Govor ce înseamnă legea privind Ziua Sătmarului

Un consilier local intervine în disputa momentului despre Ziua Sătmarului, pentru care deputatul liberal Adrian...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură începe vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă pentru 2025

Înaintări în grad la Pompieri și premierea voluntarilor salvatori, în Săptămâna Protecției Civile

Depozit de lemne și cereale distrus de un incendiu la Moftin

Flori și prețuire de la liberali pentru doamnele și domnișoarele din Satu Mare

O afumătorie a luat foc la Satu Mare

Consilierii județeni liberali sunt hărțuiți pentru că-și fac treaba

În Pielea Mea & Cineplexx te trimit în Deltă împreună cu perechea ta! 

Control la un liceu din Satu Mare, cu câine pentru depistarea drogurilor

Accident rutier grav între Corod și Culciu Mic, cu 5 victime, dintre care 3 minori