David Popovici a cerut ordin de protecție împotriva unui vecin care l-a amenințat că-i incendiază bolidul
Campionul olimpic la înot David Popovici s-a prezentat, luni, la Tribunalul București, pentru a fi audiat într-un proces în care a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva unui vecin de bloc, care l-a ameninţat cu incendierea mașinii, potrivit GOLAZO.
„Este o chestiune personală și care ar fi trebuit să rămână privată. M-am adresat Justiției ca orice alt cetățean, sper ca aceasta să analizeze cererea mea și atât”, a declarat David Popovici, citat de GOLAZO.
La rândul său, vecinul acuzat că l-a amenințat pe Popovici a declarat, la ieșirea din Tribunalul București, că totul ar fi plecat de la tatăl sportivului, Mihai Popovici, că „s-a luat de el” și i-a cerut să ducă la adăpost un câine care aparține pârâtului.
Pe 20 ianuarie, sportivul a sunat la Poliţie şi a reclamat faptul că a fost ameninţat de un vecin de bloc, în vârstă de 70 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, că îi va incendia maşina. Potrivit GOLAZO, vecinul lui David s-a declarat deranjat de zgomotul produs de bolidul lui Popovici.
David Popovici și vecinul său s-au întâlnit la Judecătoria Sectorului 2. Bărbatul care ar fi spus că îi dă foc bolidului de lux susține că nici măcar nu știa a cui este mașina. Se pare că scandalul ar fi pornit de la o ceartă cu tatăl campionului.
„Nu am nimic cu el. Care e problema? Nu am nimic cu băiatul. Care maşină, domnule, nici nu ştiu ce maşină are. Tatăl lui s-a luat de mine. Am un căţel. Şi a zis să îl trimit la adăpost. Cum să-l trimit? Ce să mai vorbesc? Nu l-am ameninţat”, a spus vecinul lui Popovici.




