Este vorba despre Decizia nr. 2/2025, pronunțată în dosarul 52D/2021, care clarifică relația dintre lege și contractele individuale de muncă în cazul angajaților din sistemul bugetar.

Potrivit CCR, dreptul la grevă și la negocieri colective nu este absolut, iar în cazul personalului plătit din fonduri publice, salariile, sporurile și alte drepturi financiare sunt stabilite prin lege. Așadar, atunci când Parlamentul sau Guvernul decid, printr-un act normativ, modificarea sau eliminarea anumitor sporuri, aceste prevederi se aplică fără necesitatea renegocierii contractelor individuale de muncă.

CCR a reținut că sporurile și indemnizațiile în sectorul public sunt acordate în baza unui cadru legislativ, nu în baza negocierilor directe dintre angajat și angajator. Legea prevalează asupra clauzelor contractuale atunci când acestea vizează componente salariale stabilite de stat.

În acest context, reducerea sau eliminarea unor drepturi financiare (cum ar fi sporurile pentru condiții vătămătoare sau zilele suplimentare de concediu) nu implică încălcarea Constituției, chiar dacă nu sunt precedate de consultări sau acorduri între părți.

CCR arată în motivarea Deciziei sale că ,,dreptul la grevă nu este unul absolut” și că ,,legiuitorul a instituit anumite interdicții și restrângeri ale dreptului la grevă în scopul asigurării bunului mers al activității economico-sociale și al garantării intereselor de ordin general”. În traducere, CCR arată că lucrătorii din mediul bugetar nu au dreptul la grevă atunci când vorbim de salarii, sporuri și alte drepturi reglementate prin lege. CCR îi dă, în fapt, angajatorului-stat posibilitatea de a stabili condițiile în care poate fi organizată o grevă.

 Potrivit documentului, CCR stabilește că ,,trebuie să țină seama de faptul că în dreptul public salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat. Legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sporuri specifice, acesta neavând competența să acorde drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință”. Cu alte cuvinte, lucrătorii și organizațiile sindicale nu pot reclama tăierea sporurilor practicată de Guvernul Bolojan pentru că legea este mai presus.

 În aceeași motivare, CCR stabilește că ,,atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau suprimă sporurile respective, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi pentru a se aplica noile prevederi legale.”

Practic, Curtea spune că atunci când statul taie sporurile chiar și pe perioadă nedeterminată, acestea pot fi eliminate unilateral, fără ca angajatorul să mai stea de vorbă cu angajatul.