Bărbat mort într-un accident între Tășnad și Căuaș

Redacție Sătmărenii.ro

În această dimineață, 19 ianuarie, în jurul orei 06:30, Dispeceratul ISU Satu Mare a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier între localitățile Tășnad și Căuaș.

Distribuie:

La locul evenimentului au intervenit prompt pompierii din cadrul Punctului de Lucru Tășnad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă  și o ambulanță de prim ajutor, încadrate cu 6 cadre militare.

Echipajele de intervenție au găsit trei persoane ieșite dintr-un autoturism, iar în apropiere a fost identificat un al doilea autoturism răsturnat, în afara căruia se afla o persoană proiectată, aflată în stare de inconștiență.

Victima este un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.

Au fost inițiate imediat manevrele de resuscitare, la fața locului fiind solicitat și echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Din păcate, în pofida eforturilor depuse de personalul medical, victima aflată în stop cardiac a fost declarată decedată.

Cauzele și circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autoritățile abilitate.

Continuă să citești

Articole recente

Accidente cu mai multe victime la Odoreu și Livada

Vineri dimineața, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu...

Liberalii sătmăreni nu mai vor la guvernare cu PSD

În ședința din seara zilei de joi, Biroul Politic Județean a Partidului Național Liberal din...

Șah-Mat în Educație: De ce Satu Mare a devenit „fabrica de campioni” a sportului minții din România

În timp ce ecranele tabletelor par să câștige bătălia pentru atenția tinerilor, la Satu Mare...

Bătrân înecat în Someș după ce a căzut dintr-o barcă

În dimineața zilei de joi, echipajele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al...

Guvernul Bolojan salvează combinatul Azomureș

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță o măsură de ultim moment luat de Guvernul Bolojan....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

A intrat cu Jeep-ul în stâlp, la Doba

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu” atrage fonduri europene pentru retehnologizarea claselor și atelierelor, în timp ce grofii încearcă să-l ”comaseze”

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune Cererile de Plată din 16 martie

Odată cu ieșirea PSD din Guvern, pleacă și Ioan Tibil din Prefectura Satu Mare

Adrian Cozma, invitat de onoare la gala Federației Organizațiilor Românești din Italia: vă vrem acasă, acolo unde rădăcinile noastre rămân vii

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Primul județ care preia modelul liberal sătmărean de comasare a comunelor: Timiș

Anunț de mediu pentru proiectul: „Construire adăpost pentru animale” propus a fi amplasat în comuna Socond