Demonstrație de forță de la lansarea candidaților PNL pentru alegerile locale din județul Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Organizatorii au adus o mie de scaune de peste tot pe unde au găsit pe platoul din Centrul Nou din Satu Mare, dar tot n-au fost destule pentru mulțimea de cel puțin de două ori mai mare, sosită din tot județul, pentru a participa la evenimentul oficial de lansare a candidaților Partidului Național Liberal pentru alegerile locale și europarlamentare.

Distribuie:

Iar demonstrația de forță s-a văzut nu doar în numărul participanților, dar și în numele celor care au urcat pe scenă pentru a-și exprima sprijinul pentru candidatul acestei formațiuni politice la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Cozma, și pentru echipa sa de candidați pentru locurile din forul de conducere a județului și pentru primăriile tuturor localităților din județ: europarlamentarul Daniel Buda, clujeanul care reprezintă Nord-Vestul Ardealului la Bruxelles, secretarul general al PNL la nivel național și fost ministru de al cărui nume se leagă, de exemplu, construirea șoselei de centură a municipiului Satu Mare, Lucian Bode, președinții consiliilor județene vecine din Maramureș și Sălaj, Ionel Bogdan, respectiv Dinu Iancu Sălăjanu, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și vechi prieten al sătmăreanului nostru, Robert Sighiartău, dar și vedeta care a stârnit cele mai puternice aplauze, primarul Clujului, Emil Boc.

Alături de ei, pe scenă, au fost toți candidații PNL pentru primăriile din județul Satu Mare, iar delegații sosiți din localitățile respective au făcut galerie ca la fotbal la auzul numelor lor la microfon.

De cea mai mare galerie a avut parte, însă, (adică de ropotele de aplauze ale întregii mulțimi din centrul Sătmarului) cea mai tânără candidată din România pentru o funcție de primar, deja celebra Lőrincz Orsolya din comuna Culciu, care a avut curajul, la cei 24 de ani ai săi, să înfrunte mafia etnică ce ține comunitatea ei în subdezvoltare de când s-a născut ea.

La această mafie și la trădătorii care fac de decenii întregi ”combinații” de afaceri cu ea, în interes propriu, vânzând voturile celor care-și pun speranța în ei, a vorbit în discursul său și cel care vrea să pună capăt acestei rușini naționale și să aducă județul Satu Mare pe calea pe care toate județele vecine au pornit deja, cu rezultate spectaculoase sub administrații liberale, Adrian Cozma.

Mesajul transmis în aplauzele mulțimii care deja făcea valuri ca pe stadion a fost cel din sloganul de campanie electorală al PNL: ”Uniți câștigăm”!

Iar încununarea serii a fost recitalul extraordinar al îndrăgitei interprete de muzică populară Veta Biriș, care la vârsta ei respectabilă a ținut să fie alături de prietenul ei drag, Adrian Cozma, pentru a-l încuraja în această luptă cu versurile Cântecului lui Iancu, ce au răsunat în tot centrul Sătmarului și s-au auzit cât se poate de clar în birourile din Palat ocupate încă de grofime și lacheii lor.

Continuă să citești

Articole recente

Accident între microbuz și autocisternă la Luna Șes, cu nouă victime – EXERCIȚIU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a desfășurat joi, în zona...

Peste o mie de sătmăreni și-au căutat job-uri la Bursa Locurilor de Muncă. Mulți au fost selectați deja pentru angajare

Agenția Județenă pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a organizat joi Bursa Locurilor de...

Consilierul local liberal Victor Cernea dă exemplu Primăriei despre cum ar trebui întreținute spațiile verzi

În condițiile în care întreținerea spațiilor verzi în municipiul Satu Mare se limitează, în cel...

Premieră: șeful Vămii Halmeu, cel mai longeviv vameș din județul Satu Mare, arestat de DNA

Asistăm la o premieră în aceste zile în Vama Halmeu, când șeful Biroului Vamal, Kis...

Adrian Cozma despre implicarea PSD în suspendarea președintelui Nicușor Dan: ”Este clar o formă de șantaj”  

Vicepreședinte al Camerei Deputaților, Adrian Cozma, critică implicarea PSD în demersul privind suspendarea președintelui Nicușor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Percheziții la Centrul Cultural ”GM Zamfirescu” subordonat Primăriei Satu Mare. Suspiciuni de sifonare a banilor publici

Adrian Cozma: gata cu votul online în Parlament!

Premieră: șeful Vămii Halmeu, cel mai longeviv vameș din județul Satu Mare, arestat de DNA

Un jandarm sătmărean patrulează împreună cu colegii francezi pe Coasta de Azur în sezonul estival

Adrian Cozma la Festivalul Verii de la Supur: ”Voi susține întotdeauna manifestările în care protagoniștii sunt oamenii comunității”

Adrian Cozma anunță vești bune de la Bruxelles și București pentru fermierii români

Țara Oașului își deschide cărările. Alin și Tibi Ușeriu, fondatorii Via Transilvanica, vin la Luna-Șes

Lacul de la Călinești-Oaș, aproape complet secat. Apă cu cisterna pentru populație la Bârsău și Cărășeu

Pedalăm împreună pentru sănătate și bucurie, la Medieșu Aurit