Tradiția rămasă din vremurile pre-creștine (nu degeaba seamănă cu unele ritualuri celtice) a fost adusă de șvabi de pe meleagurile din lumea germanică și a fost mereu, în ultimele secole, un fel de vestitoare a primăverii.

Sâmbătă seara, ei s-au adunat cu mic cu mare în locul obișnuit pentru această ceremonie, dealul dinspre Gerăușa, unde au încropit două ruguri. Cel mai mare dintre ele e un foc de tabără în care au înroșit niște șaibe de lemn, pe care feciorii tineri le aruncă de pe vârful unor bețe, cu ajutorul unei platforme simple din scânduri.

Cu cât reușesc să arunce șaibele mai departe, cu atât mai mult le cresc șansele la fetele pe care au pus ochii. Copiii mai mici se antrenează și ei, cu această ocazie, pentru a-și forma deprinderile de care vor avea nevoie mai târziu.

Între timp, gospodinele servesc pe toată lumea cu gogoși făcuți acasă, iar bărbații destupă flacoanele cu vin de pe Hegyu Ardudului, să nu le fie frig în seara încă răcoroasă în această perioadă.

După ce tinerii și-au făcut de cap cu șaibele ce împrăștiau scântei de jur împrejur, a venit timpul pentru ritualul principal: se dă foc unei cruci de lemn acoperit cu paie, care arde, astfel, ca o torță, pentru a alunga duhurile iernii, în timp ce participanții cântă și rostesc rugăciuni în cele trei limbi din regiune: română, maghiară și germană.

Legenda spune că vor avea parte de noroc tot anul ardudenii care-și au domiciliul în partea orașului spre care a căzut crucea cuprinsă de flăcări.

Seara nu s-a terminat cu acest ritual, deorece petrecerea a continuat la căminul cultural, cu balul mascat de Fasching (sau Fărșang cum este mai cunoscut la noi), ultima petrecere mare înainte de intrarea în postul Paștelui.

A fost distracție mare, cu tombolă, program artistic al diferitelor ansambluri și grupuri culturale sau amicale, iar printre oaspeții invitați s-a numărat și primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, care a învățat și el câteva refrene cântate în germană ;))