Incendiu la un apartament în Micro 14. Bătrână salvată de pompieri din flăcări

Redacție Sătmărenii.ro

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat să intervină, în această dimineață, în jurul orei 06:30 pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament de pe Aleea Neajlov, municipiul Satu Mare.

Distribuie:

La fața locului s-au deplasat 10 cadre militare  cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

În urma recunoașterii la la locul evenimentului s-a constatat că în interior se afla o persoană de sex feminin, cu vârsta aproximativă de 70 ani, în stare de  semiconștiență.

Echipajele de pompieri au acționat imediat la extragerea acesteia din apartamentul afectat, fiind predată în condiții de siguranță echipajului medical prezent la fața locului.

Paramedicii i-au acordat primul ajutor victimei care prezenta simptome de intoxicare cu fum și arsuri la nivelul căilor respiratorii. Victima a fost preluată ulterior de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Concomitent cu salvarea victimei, echipajele operative au intervenit prompt la localizarea și limitarea incendiului reușind lichidarea acestuia înaintea propagării flăcărilor la celelalte camere și la apartamentele învecinate.

Pompierii au procedat la ventilarea și aerisirea întregului apartament, neimpunându-se măsura evacuării blocului.

În urma incendiului au ars obiecte de mobilier dintr-o singură încăpere, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise.

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

100 de milioane de euro pentru românii din diaspora care investesc acasă

Polițiștii ies la vânătoare de șoferi beți și drogați în cadrul Operațiunii Roadpol

Premieră: patru persoane cu dizabilități participă la Maratonul Apuseni cu ajutorul asociației sătmărene Caiac SMile

Femeie lovită de o locomotivă în gara din Satu Mare

Oameni salvați dintr-un turn de apă și explozie prevenită la un rezervor de combustibil fisurat. Exerciții de amploare ale pompierilor sătmăreni

Zece femei și un bărbat din județul Satu Mare au fost victime ale traficului de persoane anul trecut

Adrian Cozma: Nu putem face parte dintr-un guvern alături de PSD

Incendiu la o hală de depozitare cereale din localitatea Adrian