Invazie de șacali în județul Satu Mare. Haitele fac ravagii în fermele crescătorilor de animale

Redacție Sătmărenii.ro

Un fermier din Mădăras a trăit șocul vieții sale săptămâna trecută, într-o dimineață, când a descoperit nu mai puțin de 35 cadavre de oi din turma sa într-o stână împrejmuită pe pășunea satului. Oile erau sfârtecate, cu hălci întregi de carne lipsă.

Distribuie:

Speriat, fermierul care nu știa ce prădător a făcut acest prăpăd, a mutat imediat oile supraviețuitoare în grajdul de la fermă și a stat de veghe toată noaptea următoare pentru a păzi animalele.

În cursul nopții, la lumina unei lanterne puternice, a observat mai multe animale care dădeau târcoale fermei și le-a recunoscut siluetele, deoarece a mai văzut asemenea animale pe câmp: era o familie de șacali aurii, mascul și femelă cu șapte pui, ieșiți cu țoții la vânătoare.

Acționând ca o veritabilă haită, membrii familiei de șacali și-au împărțit rolurile și, în timp ce masculul a atras câinii de pază cât mai departe de fermă, femela și puii căutau căi de acces spre grajdul unde erau adăpostite oile. Din fericire, nu au găsit nici o breșă în gard, dar nici nu s-au speriat de țipetele și zgomotele pe care le făcea fermierul pentru a-i alunga. Până la urmă, văzând că n-au șanse de pradă, șacalii au plecat din zonă.

Fermierul a anunțat Direcția Sanitar-Veterinară și Primăria Ardud, unde s-a înființat deja o comisie locală pentru situații de urgență, dar a fost sesizată și Prefectura Satu Mare în vederea implicării asociațiilor de vânătoare pentru a elabora o strategie comună la nivel județean, în condițiile în care se pare că numărul șacalilor a explodat în ultimii ani în mai multe zone ale județului.

Aceștia au făcut pagube și la alți fermieri din zona Ardud – Viile Satu Mare – Medișa, dar urletele lor se aud în noapte și la Vraja Crasnei. Unii localnici le-au dibuit vizuinile săpate în malurile canalului Homorod, în apropiere de Sătmărel, de unde ies noaptea la vânătoare în haite.

Șacalii aurii își au originile în Africa și Orientul Mijlociu, dar în ultimii ani, odată cu schimbările climatice și lipsa unor dușmani naturali, s-au înmulțit în tot Sudul continentului european și, după ce inițial în România bântuiau doar prin Bărăgan și Delta Dunării, acum au ajuns deja chiar și în munții din Maramureș.

Ei sunt inofensivi în aparență, puțini mai mari ca vulpile și, în mod normal, vânează doar animale mai mici în păduri și pe câmpuri, dar au devenit din ce în ce mai îndrăzneți după ce au descoperit turmele de oi din zona noastră, iar în cazul în care se infectează cu virusul turbării pot deveni periculoși chiar și pentru oameni.

Continuă să citești

Articole recente

Zilele Porților Deschise la Teatrul de Nord

La începutul fiecărei noi stagiuni Teatrul de Nord își deschide porțile pentru un eveniment special,...

A intrat în magazinul alimentar cu mașină cu tot, la Negrești-Oaș

La data de 2 septembrie, în jurul orelor 21:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului...

Întâlnirea ansamblurilor de dans popular german cu ocazia Serbării Recoltei

Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam va organiza în colaborare cu Forumul Democrat German din Satu...

Noul spital din Negrești-Oaș riscă să rămână fără medici încă de la inaugurare

La ultima ședință a Consiliului Județean Satu Mare, liberalul Iulian Câcău a ridicat o problemă...

Reformă administrativă, descentralizare și parlament mai mic – principalele priorități anunțate de Adrian Cozma în noua sesiune parlamentară

Reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, reprezentantul sătmărenilor în Parlament, Adrian Cozma, a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Cinci noi biblioteci din județul Satu Mare aduc educația digitală mai aproape de seniori prin programul Hi Digital al Fundației Vodafone

O tigaie uitată pe aragaz era să declanșeze un incendiu în Cartierul Solidarității

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sprijin pentru copiii din familii vulnerabile în 26 de grădinițe dn județul Satu Mare

Incendii de vegetație uscată în Țara Oașului

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

Consilierul local liberal Victor Cernea îl acuză de ipocrizie pe primarul Kereskenyi Gabor în problema taxelor locale

În județul Satu Mare sunt de trei ori mai mulți urși decât ar trebui să fie

Și-a ucis prietenul cu o singură lovitură, după ce a băut cu el toată noaptea