Mai mulți sătmăreni și-au comandat animale de companie de la un call-center din Iași și au luat țeapă

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 04 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare - Biroului pentru Protecția Animalelor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, au efectuat 2 percheziții domiciliare, în județul Iași, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

Distribuie:

Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2023-2024, o societate comercială cu sediul în municipiul Iași a desfășurat activități de call center pentru două societăți comerciale de pe raza județului Satu Mare care comercializează animale de companie, inducând în eroare mai multe persoane cu ocazia vânzării acestora, respectiv au fost livrate alte exemplare de animale decât cele promise și utilizate documente sanitar-veterinare false.

De asemenea, în urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate  diferite sume de bani, sisteme informatice în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Iași, Serviciul Criminalistic Iași și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

De ziua lor, jandarmii sătmăreni au oferit O Masă Caldă nevoiașilor

Se taie un sfert din posturile de bugetari de la Consiliul Județean și primăriile sătmărene

Bărbat mort după ce tractorul s-a răsturnat peste el, la Vama

Kelemen Hunor anunță că norma de hrană ar putea fi tăiată pentru bugetari

Judecătoarea „M-a sunat Lia” se pensionează la 51 de ani, cu pensie lunară de 6.000 euro

Adrian Cozma solicită conducerii Tarom zboruri zilnice, alternativ între București și Satu Mare, respectiv Baia Mare

Turț, cea mai mare comună din județ, la bilanț. Primarul Ioan Tiution: „În sfârșit, putem interzice jocurile de noroc”

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național

Ministrul Finanțelor anunță creșterea valorii tichetelor culturale și de creșă