Manifestări de Ziua Limbii Române fără imnul național la Satu Mare. Liberalii au salvat situația

Redacție Sătmărenii.ro

Nu se putea să nu se dea în stambă șefii județului nici de Ziua Limbii Române !

Distribuie:

La Monumentul Limbii Române din Piața Libertății din Satu Mare au avut loc duminică manifestări de sărbătorire a graiului național, ca-n fiecare an. Și tot ca-n fiecare an și tot ca majoritatea acestor sărbători cu caracter național, cumva la Satu Mare acestea încep mereu fără intonarea imnului național la începutul manifestărilor, deși legea prevede în mod expres acest lucru.

Atunci când organizatorilor de la Consiliul Județean Satu Mare li s-a atras atenția asupra acestui fapt, ei au sărit ca arși, pretinzând că cei care au sesizat neregula urmăresc doar scandal. Toate acestea sub privirile aprobative ale reprezentantului Guvernului în teritoriu, prefectul Altfatter Tamas, care, prin funcția pe care o deține, ar trebui să vegheze exact asupra impunerii legislației în județul Satu Mare.

Cum până la urmă udemeriștii și colaboratorii lor din PSD au ignorat respectiva sesizare, echipa PNL, în frunte cu deputatul Adrian Cozma și un grup de cetățeni aflați la respectivul eveniment au decis să intoneze imnul național.

”Este inadmisibil ca simbolurile și legile naționale să fie în mod continuu umilite chiar de reprezentantul guvernului in teritoriu. Oare asta ii este sarcina? Pentru așa ceva a fost desemnat ca reprezentant al guvernului? Suntem curioși să aflăm si chiar vom întreba acolo unde trebuie” – a declarat Adrian Cozma.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Voleiul sătmărean, la fileul speranței: Există tradiție, există copii talentați, dar e nevoie de infrastructură!

Tânăr de 28 de ani decedat după ce s-a ciocnit cu mașina de un camion, între Livada și Iojib

Bărbat mort într-un accident între Tășnad și Căuaș

Mircea Govor spune că a salvat cursele aeriene Satu Mare – București, Tarom îl contrazice

Percheziții la contrabandiști de țigări din Carei și Foieni

Adrian Cozma acuză UDMR + PSD după tăierea legăturilor aeriene între Satu Mare și București

Adrian Cozma, invitat la Roma de omologul său italian, Giorgio Mule

A luat foc o casă din Carei plină cu 3 tone de textile

Interviu cu dr. Cristian Costea: Semnele digestive care necesită vizita urgentă la spital!