Mașină furată din Franța, găsită în Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, la ieșirea din țară, un autovehicul căutat de autoritățile din Franța. Mașina a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar în cauză se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Distribuie:

Joi, 11 ianuarie, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean român în vârstă de 42 de ani, din județul Cluj. Acesta conducea un autovehicul marca Renault Traffic.

Polițistul de frontieră care a efectuat formalitățile de control a constatat că mașina figurează ca fiind căutată de către autoritățile din Franța, alertă introdusă în data de 07 iulie 2023, cu mențiunea furt.

Cel aflat la volanul autoturismului a declarat că mașina a cumpărat-o de la un alt cetățean român stabilit în Franța, a plătit 8.300 de euro în schimbul autovehiculului și nu avea cunoștință despre situația constatată în punctul de trecere a frontierei.

Mașina, a cărei valoare a fost estimată la 41.500 de lei, a fost indisponibilizată la sediul SPF Petea, iar în cauză polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Continuă să citești

Articole recente

ISU Satu Mare recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri

Sunt disponibile un număr de 38 de locuri, din care 1 loc pentru romi (36...

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

La data de 8 iulie, în intervalul orelor 10:00-12:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului...

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

Guvernul a decis, în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și a Ministerului Dezvoltării,...

36 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Jandarmeriei Române, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere la...

Consilierul local Victor Ioan Cernea este noul președinte al organizației municipale PNL Satu Mare

În urma deciziei conducerii județene, Victor Ioan Cernea a preluat funcția de președinte al organizației...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Magyar Peter anunță că va investiga toate sumele trimise de Guvernul Orban în Transilvania în ultimii 10 ani

Satu Mare, între potențialul uriaș și realitatea cruntă: „Este inacceptabil ca aeroportul să fie plin doar de dotări, nu și de avioane”

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Cantități industriale de țigări de contrabandă și detergent contrafăcut găsite în cadrul Operațiunii Jupiter în județul Satu Mare

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Satu Mare, condus „cu rezerve”: raportul care zdruncină imaginea administrației Kereskenyi Gábor

Și-a ucis prietenul cu o singură lovitură, după ce a băut cu el toată noaptea

Absolvenții de gimnaziu de la Colegiul Național ”Ioan Slavici”, primii în județ la Evaluarea Națională

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare