Mașină lovită de tren la Sătmărel, doi bătrâni în stop cardio-respirator

Redacție Sătmărenii.ro

Astăzi, în jurul orei 14:42, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier grav, în municipiul Satu Mare, înainte de intrarea în cartierul Sătmărel.

Distribuie:

Un autoturism a fost lovit de un tren de călători, rezultând două victime încarcerate și inconștiente.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, cu un total de 11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare.

De asemenea, în sprijin a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Victimele accidentului sunt o femeie în vârstă de aproximativ 77 de ani și un bărbat cu vârsta in jur de 82 de ani. Ambele persoane se aflau în stop cardio-respirator (SCR) la momentul extragerii din autoturism și au fost preluate de echipajele medicale care au inițiat imediat manevrele de resuscitare.

Trenul implicat în accident este un Interregio pe ruta Satu Mare – Oradea, având la bord 27 de pasageri. Din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în tren nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma intervenției echipajelor de urgență sosite la fața locului,  persoana de sex masculin implicată în incident a fost declarată decedată, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale.

Persoana de sex feminin, aflată inițial în stop cardio-respirator  a răspuns pozitiv la manevrele de resuscitare și a fost stabilizată la locul intervenției.

Ulterior, aceasta a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe  a Spitalului Județean Satu Mare, în stare critică, cu politraumatisme multiple.

Echipajele operative rămân în teren pentru finalizarea misiunii și asigurarea măsurilor specifice.

Continuă să citești

Articole recente

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Flancat de membrii echipei multipremiate B-Robo de la Centrul de Excelență din Satu Mare, vicepreședintele...

Pescar înecat într-o baltă din Dorolț

În după-amiaza zilei de duminică, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au...

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Rezerviștilor Militari: țara are nevoie în continuare de exemplul dumneavoastră

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de felicitare de Ziua Rezervistului Militar...

Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Reacționând la articolele publicate în presa locală în urma conferinței susținute de vicepreședintele Camerei Deputaților,...

Incendiu la o hală de depozitare cereale din localitatea Adrian

În această dimineață, în jurul orei 07:45, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

O afumătorie a luat foc la Satu Mare

Flori și prețuire de la liberali pentru doamnele și domnișoarele din Satu Mare

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Satu Mare

Viața prin obiectiv la Satu Mare: Provocările unei mame fotograf între studioul de ‘Cake Smash’ și nunțile de 12 ore

Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Avansări în grad la Satu Mare de Ziua Jandarmeriei Române

Alunecări de teren la Babța, oameni prinși dub dărâmături – EXERCIȚIU

Interviu cu dr. Cristian Costea: Semnele digestive care necesită vizita urgentă la spital!

Motociclist accidentat grav la Satu Mare