În lumina acestor dezvăluiri se înțelege mai bine de ce candidează Mircea Govor la președinția Consiliului Județean, chiar dacă potrivit ultimelor sondaje de opinie e destul de clar că nu are șanse reale, aspect pe care îl știa și el de la bun început.
Candidatura sa, însă, prin ”ruperea” voturilor electoratului românesc din județul Satu Mare, îl avantajează în mod evident pe actualul președinte al Consiliului Județean, Pataki Csaba. Dacă acesta pierde alegerile, atunci, așa cum a promis Adrian Cozma, toate contractele încheiate de Consiliul Județean vor fi obiectul cercetării unui audit extern, ceea ce va pune într-un real pericol și contractul pe care-l are Mircea Govor cu firmele amintite.
Aceasta este, de fapt, adevărata miză a alegerilor pentru Mircea Govor.
Până atunci, însă, se străduiește să se pună la adăpost cu ”mizilicuri”, adică niște contracte de ”consultanță în cercetare” și ”servicii de explorare geologică” pe firma prin care fiul său administrează trustul său de presă, încheiate cu primării din județele Cluj și Maramureș conduse de primari PSD-iști:
Și mai multe detalii despre alte afaceri în care este implicat liderul sătmărean al PSD oferă contracandidatul său liberal, Adrian Cozma:
”Am urmărit felul în care informațiile pe care le transmit sătmărenilor, în special cele cu privire la domnul inginer Mircea Govor și firma Nord-Vest Business SRL, i-au provocat acestuia crize de furie, descărcate de cele mai multe ori asupra personalului din cotidianul la care pretinde că este un simplu angajat. Aș vrea, pe această cale să mai informez cetățenii cu câteva lucruri:
Domnul Govor nu este un simplu cetățean, om de afaceri, așa cum se pretinde, dumnealui, este președinte de partid, calitate în care activitatea lui intră sub incidența prevederilor art. 13 din Legea 78/2000. Iată ce spune acest articol:
”Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Acum să vă spun ce nu are voie să facă un președinte de partid:
Nu are voie să facă lobby în fața primarilor, din toate partidele, pentru ca un partener al său de afaceri să încheie contracte, prin încredințare directă cu aceștia. Asta face domnul Govor. Concret:
Începând de acum 4-5 ani, domnul Govor, în calitate de președinte de partid a început să se perinde, braț la braț, pe la primării și pe la partid, cu domnul Mirghiș Nicolae Gabriel, patron al societății Proiect Construct Regiunea Transilvania SRL.
Domnul Govor chiar a făcut ședință cu primarii PSD, în sediul de partid și i-a îndemnat pe aceștia să încheie contracte cu societatea condusă de domnul Mirghiș Gabriel, garantându-le că vor obține și finanțările necesare. Mulți primari au dat curs acestei solicitări, plătind din bani publici, din banii sătmărenilor, contracte către prietenul domnului Govor.
De ce este atât de interesant acest domn Mirghiș pentru domnul Govor? Pentru că:
- De la aceste contracte cu primăriile se pot ivi oportunități de afaceri pentru firma Nord-Vest Business SRL și Nord-Vest Tv Advertising.
- domnul Mirghiș este prieten și partener de afaceri cu domnii Vlas Mirel de la firma Tehnic Asist și Radu Judele de la firma Drum Pod Invest SRL, ambii originari din Botoșani. Toate aceste trei persoane au fost implicate în mita dată președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, 1,25 milioane lei, la portbagaj.
- Domnul Mirghiș și, eventual, Radu Judele care a fost consultant la drumul expres Baia Mare – Satu Mare, lucrare subcontractată la alte 6 firme de consultanță, posibil și firma domnului Mirghiș, ar putea să-i deschidă drumul către această investiție;
- Pentru a controla megainvestițiile la drumul expres trebuie să ai control asupra Consiliului Județean Satu Mare.
Cum încearcă să facă acest lucru? Luptând pentru a-l menține pe domnul Pataki la Consiliul Județean, cu orice preț”.