Oameni salvați dintr-un turn de apă și explozie prevenită la un rezervor de combustibil fisurat. Exerciții de amploare ale pompierilor sătmăreni

Redacție Sătmărenii.ro

Echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și Punctului de Lucru Turț au desfășurat joi două exerciții operative complexe, menite să testeze și să perfecționeze capacitatea de intervenție în situații care pot reprezenta un risc major pentru populație, bunuri și mediul înconjurător.

Distribuie:

Primul exercițiu a avut loc în localitatea Ardud, unde forțele de intervenție au simulat o intervenție într-un obiectiv cu potențial ridicat de risc. Scenariul a presupus existența unor persoane surprinse în interiorul unui balon de apă, intervenția fiind îngreunată de spațiul îngust și de condițiile dificile de acces. Pompierii au fost nevoiți să execute manevre complexe de extragere, inclusiv deplasarea și coborârea pe cordite, utilizând tehnici specifice de salvare de la înălțime și din spații înguste.

La acțiune au participat o autospecială de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică, o autospecială pentru primă intervenție și comandă, un echipaj de prim ajutor, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă. Exercițiul a pus accent pe coordonarea eficientă a echipajelor și pe capacitatea de intervenție rapidă în condiții dificile, în vederea salvării victimelor și limitării consecințelor unui posibil incident major.

Cel de-al doilea exercițiu s-a desfășurat la un operator economic, unde a fost simulată fisurarea unui rezervor de aproximativ 2.500 m³ de motorină, pe o lungime de circa 10 cm, urmată de incendierea combustibilului scurs. Intervenția a fost asigurată de două autospeciale de stingere cu apă și spumă  și un echipaj EPA din cadrul Punctului de lucru Turț, cu un total de 7 cadre militare.

Acest scenariu a evidențiat un risc major, întrucât scurgerile de combustibili și aprinderea acestora pot genera incendii de amploare, explozii și poluare severă a mediului. Astfel de situații pot avea consecințe grave asupra siguranței comunității și necesită o reacție rapidă, coordonată și profesionistă din partea forțelor de intervenție.

Prin desfășurarea acestor exerciții, pompierii sătmăreni urmăresc consolidarea capacității de răspuns în fața unor evenimente cu impact major, verificarea modului de cooperare între echipaje, precum și antrenarea personalului pentru intervenții în condiții cât mai apropiate de realitate.

Reprezentanții inspectoratului subliniază importanța acestor antrenamente, având în vedere că astfel de scenarii, deși simulate, reflectă riscuri reale care pot apărea în orice moment și care pot pune în pericol vieți omenești și infrastructuri critice.

Siguranța comunității rămâne prioritatea principală, iar pregătirea continuă este esențială pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.

Continuă să citești

Articole recente

Noua conducere interimară a PNL Carei se delimitează de protestul celor câțiva membri împotriva conducerii județene a partidului

Noul președinte interimar al Organizației Municipale PNL Carei, Marcel Caramba, a transmis un comunicat de...

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

Primăria comunei Bogdand și grupul de inițiativă locală constituit la nivelul localității Corund anunță organizarea...

Lacul de la Călinești-Oaș, aproape complet secat. Apă cu cisterna pentru populație la Bârsău și Cărășeu

La sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare a avut loc luni ședința extraordinară a Comitetului...

Salvat de la moarte după ce s-a răsturnat cu ATV-ul la Luna Șes

În seara zilei de 9 august, în jurul orei 22.00, pompierii au fost solicitați să...

Intervenție promptă a voluntarilor SVSU Medieșu Aurit. Un incendiu a fost oprit înainte să se extindă

Un moment de neatenție se poate transforma în doar câteva minute într-un pericol pentru întreaga...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Premieră: patru persoane cu dizabilități participă la Maratonul Apuseni cu ajutorul asociației sătmărene Caiac SMile

Mesaj de felicitare de la Adrian Cozma la aniversarea celor 136 de ani de învățământ militar superior în România

Consilierii liberali sătmăreni au oferit gratuit apă navetiștilor

Pompierii de la DRÄXLMAIER Satu Mare reprezintă județul la etapa națională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

Satu Mare primește aproape 2,7 milioane de lei de la Guvern pentru relocarea persoanelor vulnerabile evacuate de la azilul din Bihor

La Zalău se poate. Păcănelele interzise în capitala județului vecin

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

Traficant de droguri prins în flagrant, noaptea, la Satu Mare

Ziua Diasporei – oportunități de afaceri și locuri de muncă pentru sătmărenii care vor să se întoarcă acasă