Patru incendii în week-end în județul Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

În cursul acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari sătmăreni au gestionat 48 de intervenții, dintre care 4 incendii, 2 misiuni de deblocare, 1 salvare de animale, 2 misiuni de sprijin, precum și 39 intervenții SMURD.

Distribuie:

Toate incendiile au fost înregistrate în cursul zilei de sâmbătă, seara și pe timpul nopții.

Primul eveniment semnificativ a fost semnalat în jurul orei 18:20, când un incendiu a izbucnit la o cabană situată în zona forestieră a localității Crucișor, în apropierea lacului. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, însumând 14 subofițeri.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100 mp, atât la nivelul acoperișului, cât și în interior.

Pentru eficientizarea intervenției, către locul evenimentului au fost direcționate suplimentar o autospecială de stingere din cadrul Secției de Pompieri Fărcașa, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Crucișor, care a acționat în sprijinul forțelor profesioniste.

Cauza producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efect termic de la un burlan metalic neizolat.

La scurt timp după miezul nopții, în jurul orei 00:30, dispeceratul a fost anunțat despre un alt incendiu produs la o cabană din lemn din localitatea Vama. Către locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș, cu 9 subofițeri.

Din peretele din spatele șemineului ieșea un fum dens, semn al arderii mocnite. Intervenția s-a dovedit una de durată, îngreunată de structura pereților realizați din paie, material care întreține arderea mocnită.

Au ars peretele cabanei pe o suprafață de aproximativ 20 mp, acoperișul pe o suprafață similară, iar parchetul pe circa 100 mp a fost degradat, alături de mobilier și aparatură electrocasnică.

Un alt incendiu a fost anunțat în jurul orei 01:20, când dispeceratul a fost informat despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Ianculești.

Către locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, cu 8 subofițeri.

Incendiul a fost localizat, fără pericol de propagare la vecinătăți. Au ars aproximativ 20 mp din anexă.

Intervențiile pompierilor au împiedicat propagarea incendiilor către zonele împădurite ori anexele învecinate, limitând astfel pagubele materiale și prevenind riscuri suplimentare.

Pentru a preveni astfel de situații, ISU Someș Satu Mare reamintește cetățenilor următoarele măsuri esențiale:

* Verificarea și întreținerea periodică a șemineelor, sobelor și coșurilor de fum,  precum și asigurarea distanței de siguranță față de materialele combustibile.

* Utilizarea materialelor ignifuge la construcțiile din lemn și evitarea depozitării obiectelor inflamabile în apropierea surselor de căldură.

* Respectarea regulilor de siguranță în utilizarea instalațiilor electrice, fără suprasolicitarea circuitelor și cu înlocuirea imediată a cablurilor deteriorate.

* Instalarea de detectoare de fum și menținerea în locuințe a unor stingătoare funcționale, ușor accesibile.

* În cazul observării fumului sau a mirosului de ars, apelarea imediată a numărului 112 și evacuarea zonei.

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma: prețurile facturilor scad, nu cu sloganuri, ci cu investiții corecte

Primăriile și consiliile județene, spitalele publice, universitățile de stat, centrele sociale și alte instituții publice...

Adrian Cozma: gata cu votul online în Parlament!

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță că propunerea Grupului Parlamentar PNL de eliminare a sistemului...

Clacă pă danț, în șura lu Ghiță Săvianu din Mădăras

Duminică, în 20 a lui Răpciune – 20 septembrie 2026, la Mădăras, ne strângem iară,...

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan

Motoarele se ambalează din nou pe serpentinele care urcă spre Luna Șes. Sâmbătă, 12 septembrie...

Mesajul lui Adrian Cozma la începutul unui nou an școlar: ”Dragi elevi, să nu vă fie rușine că sunteți români și vreți să construiți un viitor mai bun aici, în România”

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a participat luni la deschiderea noului an școlar șa Școala...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Medicinei Militare

Conturile Spitalului Județean Satu Mare blocate, președintele Pataki Csaba spune că a fost o ”sincopă”

Satul Corund își cheamă fiii și fiicele acasă

A evitat să lovească un câine și a intrat cu mașina într-un cap de pod, la Tășnad

Adrian Cozma: Nu putem face parte dintr-un guvern alături de PSD

Oșancă tânără, la volan după câteva pălinci, a intrat cu mașina în copac

Control al Poliției și RAR sub Podul Decebal

În județul Satu Mare sunt de trei ori mai mulți urși decât ar trebui să fie

FOCUS CAMP – locul în care tinerii din Satu Mare își descoperă vocea prin teatru