Prefectura e compromisă

Redacție Sătmărenii.ro

Conflictele absurde în care ”s-a băgat” prefectul Radu Roca riscă să compromită la un nivel inacceptabil nu doar imaginea, ci însăși esența funcției de reprezentant al guvernului în teritoriu.

Distribuie:

În mod inexplicabil pentru majoritatea sătmărenilor, dar fără surprize pentru cei care cunosc culisele, prefectul s-a lăsat târât în ultima vreme într-o adevărată dramoletă demnă de serialele turcești în care ideea e conflictul comercial și juridic dintre niște fermieri dintr-un sat din județ, iar unul dintre ei e socrul directorului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Cristian Sasu, cu care prefectul se află deja în conflict deschis. Adică cel care ar trebui să se ocupe de coordonarea instituțiilor deconcentrate din județ se războiește cu șeful uneia dintre instituțiile deconcentrate.

Asta n-ar fi neapărat o problemă dacă războiul s-ar purta în instanțele de judecată, doar că prefectul a dus conflictul la un nivel nemaivăzut în administrația publică sătmăreană, plângându-se ziariștilor într-o conferință de presă convocată chiar la sediul Instituției Prefectului că ar fi supus la presiuni de către unii care îl atacă pe rețelele de socializare și solicitând instituțiilor abilitate ”să se autosesizeze” și să-i ia la rost pe cei care îi aduc acuzații în mediul online.

Acest conflict este doar ultimul dintr-o serie în care prefectul s-a războit în ultimii ani inclusiv cu primarii unor comune care nu fac parte din partidul ce l-a propulsat în această funcție, destituindu-i abuziv și obligându-i să-și caute dreptatea în instanțe, acolo unde au și avut câștig de cauză, de-altfel.

Situația nu mai pote fi tolerată, iar unul dintre primii oficiali care au luat atitudine este consilierul local liberal Victor Cernea, ale cărui declarații le redăm integral:

Una dintre cele mai prestigioase funcții dintr-un județ este cea de prefect.

Este inadmisibil ca cineva să-și bată joc de ea! Niciodată nivelul acestei funcții nu a fost coborât la un asemenea nivel! Rușine!

Din păcate, în ultimele zile, am fost nevoiți să ne dăm seama că, în cazul Instituției Prefectului din Satu Mare, această regulă nu se mai respectă.

Este inadmisibil ca, întâi, să se încurce mesajele de ziua armatei române și, apoi, să se victimizeze în public de presupuse atacuri în spațiu virtual.

Acestea sunt lucruri la fel de inacceptabile ca cele două ordine emise pentru eliberarea celor doi primari în nici doi ani de zile.

Nici primarul Ioan Tatar din Bixad, nici Silaghi Sergiu din Santău, care numai în fața instanței judecătorești au găsit dreptate și astăzi își pot exercita în continuare mandatul, nu s-au victimizat și nu s-au plâns așa cum a făcut prefectul Radu Roca, susținut de PSD.

Continuă să citești

Articole recente

Incendiu la o stivă de lemne, în Târșolț

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au...

550 de rotobaloți au ars într-un incendiu la Cig

În seara zilei de 9 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, pompierii au fost solicitați...

Sătmăreni la parada mașinilor românești de epocă prin Polonia

În perioada 3–6 septembrie 2026, pasionații de automobile românești s-au reunit în Polonia pentru cea...

Un bătrân a suferit arsuri într-un incendiu de vegetație uscată la Cărășeu

Astăzi, 9 septembrie 2026, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în...

Adrian Cozma acuză: primarul din Satu Mare, imun la dramele provocate de jocurile de noroc

Un nou an școlar a început la Satu Mare cu sălile de jocuri de noroc...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

A intrat în magazinul alimentar cu mașină cu tot, la Negrești-Oaș

Telescaunul de la Luna Șes pornește din nou în week-end

Povestea ofițerului din Satu Mare care merge să apere titlul României la pescuit de crap

Cinci noi biblioteci din județul Satu Mare aduc educația digitală mai aproape de seniori prin programul Hi Digital al Fundației Vodafone

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

Și-a ucis prietenul cu o singură lovitură, după ce a băut cu el toată noaptea

Aniversare la peste patru secole de la trecerea lui Mihai Viteazul prin Sătmar

Campaniile de sterilizare a câinilor continuă în județ. Tot mai multe comunități se implică în reducerea abandonului

Ziua Diasporei – oportunități de afaceri și locuri de muncă pentru sătmărenii care vor să se întoarcă acasă