Sărbătoarea Recoltei la șvabii din Cămin

Redacție Sătmărenii.ro

În organizarea Forumului Democrat German, în comuna Cămin a fost organizată duminică Sărbătoarea Recoltei după vechea tradiție a șvabilor din Câmpia Careiului.

Distribuie:

Evenimentul a început cu o slujbă religioasă în limba germană la biserica din sat, urmată de o paradă a participanților care purtau cununi cu spice de grâu.

Toți cei prezenți au aistat apoi la programul cultural-artistic la scena ridicată în curtea școlii, pe care au urcat ansamblurile folclorice locale și cele din localitățile șvăbești vecine. Ziua s-a încheiat cu un bal în aer liber.

Printre invitații la cea mai importantă sărbătoare tradițională a șvabilor s-a numărat și deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, care a gustat din celebrul ștrudli și a transmis un mesaj de suflet gazdelor:

Continuă să citești

Articole recente

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Vicepreședintele Camerei Deputaților din România, sătmăreanul Adrian Cozma, a reacționat la recentele declarații ale noului...

Procurorii europeni anchetează și la Satu Mare achiziția microbuzelor școlare la preț aproape triplu

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că a primit, din partea Parchetului...

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Elevii din județul Satu Mare continuă să confirme nivelul ridicat de pregătire și deschiderea către...

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Sâmbătă 18 aprilie, are loc a doua premieră a Trupei Mihai Raicu din luna aprilie....

Unde dai și unde crapă! Prăbușirea regimului Orban și consecințele acesteia la Satu Mare

Prăbușirea spectaculoasă a regimului Orban de la Budapesta va avea, cât de curând, consecințe în...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Sprijin pentru cei care luptă cu adicțiile: Timea Șerban organizează grupuri de suport psihoeducațional în Satu Mare

Rata șomajului e în creștere în județul Satu Mare. În mediul rural e jale

Un hoț de lemne cu experiență și ucenicul său, prinși de polițiștii sătmăreni după 300 de transporturi ilegale

Un copac a căzut peste o mașină a Jandarmeriei pe drumul dintre Livada și Orașu Nou

Cristian Popa revine la Olimpia MCMXXI Satu Mare. Planul pentru salvarea echipei în Liga 3

Bătrână decedată într-un accident la Moftin

Bărbat mort după ce tractorul s-a răsturnat peste el, la Vama

Flori și prețuire de la liberali pentru doamnele și domnișoarele din Satu Mare

Control la un liceu din Satu Mare, cu câine pentru depistarea drogurilor