Și-a dus mama la cerșit la Sâmbra Oilor. L-au prins jandarmii

Redacție Sătmărenii.ro

Duminică, 11 mai, cu ocazia festivalului „Sâmbra Oilor” desfășurat la Huta-Certeze, jandarmii au intervenit în mai multe situații pentru menținerea ordinii și combaterea unor fapte antisociale.

Distribuie:

Pe lângă cele opt sancțiuni aplicate pentru cerșetorie (șase amenzi în valoare totală de 1.800 lei și două avertismente), au fost constatate două infracțiuni flagrante.

În primul caz, a fost depistată o persoană de sex masculin care comercializa produse ce imitau o marcă înregistrată. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998. Atât bunurile, cât și persoana au fost predate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.

În cel de-al doilea caz, jandarmii au identificat o persoană de sex masculin, cu domiciliul în municipiul Baia Mare, care își adusese mama la eveniment pentru a cerși diverse sume de bani, de la participanți.

Acesta a fost identificat și legitimat, iar pentru fapta sa au fost întocmite actele premergătoare constatării infracțiunii de exploatare a cerșetoriei, conform art. 214 din Codul Penal. Persoana a fost predată organelor competente pentru continuarea cercetărilor.

Continuă să citești

Articole recente

Încă doi traficanți de droguri din Satu Mare au ajuns în arest

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și polițiștii de frontieră din cadrul...

Adrian Cozma explică legea pentru Ziua Sătmarului: vizibilitate mai mare prin promovarea județului la nivel național

În cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat joi la sediul PNL Satu Mare,...

Catastrofă la simularea examenului de Bacalaureat în județul Satu Mare: aproape jumătate dintre elevi au picat

Ministerul Educației și Cercetării a transmis inspectoratelor școlare județene rezultatele înregistrate la probele scrise ale...

Victorie pentru Adrian Cozma: Parlamentul a votat legea pentru Ziua Sătmarului

După dezbateri intense în plenul Parlamentului, din care a reieșit cât se poate de clar...

Consilierul local Victor Cernea îi explică deputatului Mircea Govor ce înseamnă legea privind Ziua Sătmarului

Un consilier local intervine în disputa momentului despre Ziua Sătmarului, pentru care deputatul liberal Adrian...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma solicită conducerii Tarom zboruri zilnice, alternativ între București și Satu Mare, respectiv Baia Mare

Primarii pot să interzică păcănelele pe baza unui proiect de lege inițiat de Adrian Cozma

Înaintări în grad la Pompieri și premierea voluntarilor salvatori, în Săptămâna Protecției Civile

Adrian Cozma cere eliminarea cazinourilor din Satu Mare

Fuziunea comunelor – Singura șansă pentru supraviețuirea satului românesc în 2026! Socond și Beltiug, pionierii României

Incendiu la un container de deșeuri în Parcul Industrial din Satu Mare

Judecătoarea „M-a sunat Lia” se pensionează la 51 de ani, cu pensie lunară de 6.000 euro

În Pielea Mea & Cineplexx te trimit în Deltă împreună cu perechea ta! 

Încă doi traficanți de droguri din Satu Mare au ajuns în arest