Tineri prinși cu substanțe dopante în bagaje, la Vama Petea

Redacție Sătmărenii.ro

Trei tineri sunt cercetați de polițiștii de frontieră sătmăreni după ce la intrarea în țară, în bagajele acestora, au fost descoperite mai multe recipiente și pastile despre care există suspiciunea că s-ar încadra în categoria substanțelor dopante cu grad de mare risc.

Distribuie:

Azi-noapte, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean român în vârstă de 22 de ani, din județul Suceava. Împreună cu el, în autoturism se mai aflau doi tineri, în vârstă de 21, respectiv 19 ani, din județul Botoșani.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul fizic efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale celor trei, aproximativ 30 de fiole cu diferite substanțe, mai multe sticluțe și recipiente din sticlă și plastic, seringi, capsule și pastile, având diferite gramaje, toate fiind susceptibile a se încadra în categoria substanțelor dopante.

Toate bunurile descoperite în bagajele celor trei tineri au fost ridicate, sigilate și predate lucrătorilor din cadrul SCCO Satu Mare, în vederea expertizării.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de substanțe dopante de mare risc, așa cum este definită de dispozițiile art. 2, alin (3) din Legea 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.

Continuă să citești

Articole recente

O mână de oameni, unii nici măcar liberali, au protestat împotriva schimbării din funcție a foștilor președinți ai organizațiilor locale PNL din Satu Mare și Carei

Un grup de aproximativ 30 de oameni, dintre care unii nici măcar nu sunt membri...

Oportunitate de carieră: 160 de locuri pentru viitorii ofițeri de poliție – Master Profesional 2026

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare anunță deschiderea sesiunii de recrutare și selecție a candidaților...

UNITE a încheiat proiectul în mijlocul comunității: dialog deschis despre violența domestică la Tășnad

Ultima activitate din cadrul proiectului european UNITE – The Unseen Aggression – Prevent & Combat...

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

Echipajul de băieți al Liceului Teoretic German „Johann Ettinger” din Satu Mare, câștigător al etapei...

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, în patru localități din județul Satu Mare

Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Radu Panait (USR Satu Mare): Mediul privat plătește factura dezmățului bugetar din guvernul Ciolacu

Liberalii acuză servicii sociale catastrofale, dar îmbunătățite din pix, pe hârtie, în județul Satu Mare

Traficant de droguri prins în flagrant, noaptea, la Satu Mare

Satu Mare, între potențialul uriaș și realitatea cruntă: „Este inacceptabil ca aeroportul să fie plin doar de dotări, nu și de avioane”

„Mărsu pă Digănie” – o sărbătoare a tradiției și a sufletului codrenesc la Hodișa

Subprefectul Cristian Valer Beșeni răspunde ferm la atacurile lui Mircea Govor

Adrian Cozma aprinde becul în cămara PSD: peste un milion de lei din bani publici pentru firma familiei deputatului Mircea Govor

Somație Dosar nr.347/266/2025

Angajaţii din reţeaua medico-legală protestează împotriva subfinanţării cronice a sistemului