Traficanți de droguri prinși de polițiștii sătmăreni

Redacție Sătmărenii.ro

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate - Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 32, 37 și 43 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc.

Distribuie:

În sarcina persoanei de 43 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în intervalul martie – august 2025, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis.

De asemenea, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că persoana de 43 de ani, în perioada iunie – august 2025, ar fi deținut în vederea comercializării și ar fi manipulat droguri de mare risc și  produse psihoactive (3-CMC și 4BMC), substanțe interzise ce au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.

Au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, unde au fost descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de canabis, o cantitate de  substanță psihoactivă 4BMC, porționată și ambalată în folie și punguțe, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 21 august  2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea celor 3 persoane.

Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a două dintre persoanele reținute,  pentru 30 de zile, iar față de bărbatul de 37 de ani, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au luat măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Continuă să citești

Articole recente

Percheziții domiciliare și evazioniști prinși în cadrul operațiunii Jupiter la Satu Mare

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Protest spontan al medicilor legiști la Satu Mare. Ei contestă noua grilă de salarizare

Colectivul medical al Serviciului Județean de Medicină Legală Satu Mare și-a exprimat public nemulțumirea față...

PNL susține cu toată forța 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, anunță că a votat azi legea care clarifică regimul juridic...

Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit până în 30 Iunie

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește cetățenilor că prima Carte Electronică de Identitate (CEI)...

Excursie de Ziua Copilului în parcul de aventuri de la Luna Șes pentru copiii bolnavi de cancer, în organizarea Fundației Hans Lindner

În fiecare an, “Ziua Copilului” este o sărbătoare a bucuriei, a jocului și a momentelor...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma s-a întâlnit cu unul dintre cei mai importanți economiști din lume, Frank-Jürgen Richter

Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Satu Mare, între potențialul uriaș și realitatea cruntă: „Este inacceptabil ca aeroportul să fie plin doar de dotări, nu și de avioane”

Adrian Cozma îl acuză pe Pataki Csaba de abuz în serviciu și depune plângere penală în scandalul distribuirii banilor publici către primăriile din județul Satu Mare

Rata șomajului e în creștere în județul Satu Mare și a ajuns la 5 %

Adrian Cozma la semnarea unui acord pentru producția de drone și sisteme aeriene cu AI: industria de apărare a României poate fi revitalizată

Motocisclist în vârstă de 73 de ani salvat de la moarte după un accident la Ghenci

Victor Constantinovici: Oamenii valoroși ai Sătmarului merită recunoaștere oficială, dincolo de culoarea politică

PNL susține cu toată forța 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗶𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗶𝗯𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲