Un nou scandal la școala din Hrip, șapte localnici au fost duși la Poliție

Redacție Sătmărenii.ro

La data de 16 octombrie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați despre un incident produs la o unitate de învățământ din satul Hrip.

Distribuie:

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 34 de ani, din Hrip, ar fi adresat expresii jignitoare unor cadre didactice.

Ulterior, bărbatul ar fi refuzat semnarea procesului verbal de contravenție și, împreună cu alte persoane, ar fi manifestat un comportament neadecvat față de polițiști, provocând scandal. Din producerea evenimentului nu au fost înregistrate victime.

În urma incidentului, șapte persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani, au fost conduse la sediul poliției.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs evenimentul.

Continuă să citești

Articole recente

Clacă pă danț, în șura lu Ghiță Săvianu din Mădăras

Duminică, în 20 a lui Răpciune – 20 septembrie 2026, la Mădăras, ne strângem iară,...

Cupa Luna Șes – concurs de viteză pe traseu montan

Motoarele se ambalează din nou pe serpentinele care urcă spre Luna Șes. Sâmbătă, 12 septembrie...

Mesajul lui Adrian Cozma la începutul unui nou an școlar: ”Dragi elevi, să nu vă fie rușine că sunteți români și vreți să construiți un viitor mai bun aici, în România”

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a participat luni la deschiderea noului an școlar șa Școala...

Un nou proiect intră în execuție în comuna Săuca. Investiție de peste 2,7 milioane de lei pentru gestionarea gunoiului de grajd

Un nou proiect de investiții a intrat în etapa de execuție în comuna Săuca. În...

Aur pentru un jandarm sătmărean la Concursul Național de Culturism INBA România

De la rigoarea misiunilor operative la disciplina scenei de culturism, jandarmul sătmărean Astalâș Marian a...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Nicușor Dan a trimis înapoi în Parlament legea cu care s-a lăudat Mircea Govor pentru pălinca fără accize

Elevi de la Liceul German din Satu Mare reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri, în Cehia

O nouă stagiune la Teatrul de Nord

Proiectul UNITE ajunge la final: cooperarea româno-ungară împotriva violenței domestice continuă

Campaniile de sterilizare a câinilor continuă în județ. Tot mai multe comunități se implică în reducerea abandonului

Accident între un TIR și un BMW la Ciuperceni, două victime la spital

Elevii de la Liceul German din Satu Mare au obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri din Republica Cehă

Club Sportiv Columbofil VIITORUL Satu Mare organizează etapa tradițională de maraton Grimma, ediția a III-a

Incendiu de vegetație uscată la Moftinu Mic