Lipsă de respect și dispreț din partea Alianței Pataki – Govor față de românii din județul Satu Mare

Redacție Sătmărenii.ro

Alianța toxică UDMR – PSD de la conducerea județului și-a dat din nou arama pe față, iar de data aceasta victimele sunt membrii unei mici comunități din satu Sânmiclăuș, ce aparține de comuna Moftin.

Distribuie:

Câțiva zeci dintre ei s-au prezentat vineri la ședința lunară a Consiliului Județean Satu Mare, disperați de faptul că actuala conducere a județului, la fel ca și cele anterioare, i-au ”uitat” deja de decenii întregi și nimeni nu le repară drumul care leagă satul lor de centrul de comună, astfel că acesta a ajuns mai degrabă o cursă de obstacole, pe care nu mai pot să circule nici ambulanțele.

Chiar dacă însuși președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a încercat să le interzică accesul în sala în care se desfășura o ședință publică a instituției care funcționează și din impozitele plătite de ei, până la urmă au reușit să intre în sală și să-și expună doleanțele.

Mare le-a fost surpriza să constate că, în timp ce ei sunt ignorați parcă în mod intenționat, alte comunități mai ”norocoase” din județ au avut parte de finanțări cu sume uriașe, din care drumul lor s-ar fi putut reabilita și moderniza de cel puțin zece ori.

Detalii în clipul de mai jos:

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania

Marian Halas: Dacă am avea Polivalentă, am putea ține Cupe Mondiale la Satu Mare fără probleme

Adrian Cozma la Interviurile Adevărul: PSD trebuie să iasă din interesele meschine de partid

Paradoxul medical din Satu Mare: Avem cu 1.000 de asistenți mai mulți, dar presiunea pe spitale este uriașă

Primarul din Păulești anunță investiții majore! Replică pentru conducerea CJ: „Eu vorbesc pe bază de documente, nu de ironii”

Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu” atrage fonduri europene pentru retehnologizarea claselor și atelierelor, în timp ce grofii încearcă să-l ”comaseze”

Vocea care salvează vieți la Satu Mare. Povestea pompierului Cristian Sălăjan, de Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

Fuziunea comunelor – Singura șansă pentru supraviețuirea satului românesc în 2026! Socond și Beltiug, pionierii României

Din ringul de box, la legenda Didi Prodan: Planurile ambițioase ale Ligii Profesioniste de Box, anunțate de Florin Mulcuțan