Incendiu într-un apartament de pe Careiului, a luat foc tabloul electric

Redacție Sătmărenii.ro

În această dimineață, în jurul orei 11: 30, pompierii Detașamentului Satu Mare au fost solicitați să intervină în urma producerii unui incendiu care se manifesta la un tablou electric, dintr-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe strada Careiului, Municipiul Satu Mare.

Distribuie:

La locul intervenției s-au operaționalizat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o autospecială de lucru la înălțime.

Din fericire, nu s-a impus evacuarea locatarilor din întregul bloc, înrucât incendiul a fost localizat cu mijloace de primă intervenție și lichidat la scurt timp după sosirea forțelor la fața locului.

Pompierii au verificat toate apartamentele imediat după stingerea incendiului, pentru a se asigura că nu există eventuale victime intoxicate cu fum. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

De asemenea, nu a fost necesară intervenția echipajelor medicale. Cauza probabilă a producerii incendiului s-a stablilit ca fiind scurtcircuitul electric.

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Amenzi de peste 43.000 de lei aplicate de polițiștii sătmăreni într-o singură zi

ANALIZĂ. Dr. ec. Ciprian Costea: Între „valul de ură” din online și „medicamentul amar” al reformelor economice

Adrian Cozma la slujba oficiată de Episcopul Iustin la catedrala din Negrești-Oaș

Liceul Tehnologic ”Ion I.C. Brătianu” atrage fonduri europene pentru retehnologizarea claselor și atelierelor, în timp ce grofii încearcă să-l ”comaseze”

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Campanie caritabilă pentru reabilitarea secției de Oncologie a Spitalului Județean Satu Mare

Adrian Cozma, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților

Primarul Kereskényi Gábor face campanie electorală pentru regimul Orban, ignorând realitățile din țara vecină

Se construiește bloc pentru medici și profesori la Ardud