Tarna Mare, comuna unde timpul s-a oprit. 17 ani de promisiuni uitate și turism în ruină

Karina Brodi

La Tarna Mare, fosta tabără școlară și băile termale stau abandonate de 17 ani, fără nicio inițiativă concretă din partea administrației locale pentru a le readuce la viață. În ciuda potențialului turistic al zonei, primărița aflată de aproape două decenii în funcție nu a întreprins pașii necesari pentru salvarea acestor obiective. Lipsa de viziune și implicare continuă să afecteze dezvoltarea comunității și să irosească resurse valoroase.

Distribuie:


La Tarna Mare, în județul Satu Mare, timpul pare să fi încremenit. Fosta tabără școlară și băile termale, cândva repere de vacanță pentru tineri și turiști din întreaga țară, zac acum în paragină. De aproape două decenii, administrația locală nu a făcut niciun demers concret pentru salvarea acestor obiective sau redarea lor comunității.

Deși se află în funcție de atâția ani și a schimbat mai multe formațiuni politice, actuala primăriță nu a inițiat nici măcar pașii legali necesari pentru preluarea lor în patrimoniul local sau concesionarea acestora în vederea revitalizării. În tot acest timp, zona continuă să piardă oportunități valoroase de dezvoltare turistică și economică.

“De 17 ani, administrația locală nu a făcut niciun pas concret pentru a reda aceste locuri comunității sau turismului. Doamna primar, aflată la conducere de atâta timp și trecută prin mai multe partide, nu a inițiat nici măcar demersurile legale necesare pentru a aduce aceste obiective în administrarea primăriei sau pentru a le concesiona”, a precizat Consilierul județean PNL Satu Mare, Câcău Iulian

Continuă să citești

Articole recente

Mesaj de Ziua Copiilor de la Adrian Cozma și echipa de robotică de la Centrul de Excelență Satu Mare

Flancat de membrii echipei multipremiate B-Robo de la Centrul de Excelență din Satu Mare, vicepreședintele...

Pescar înecat într-o baltă din Dorolț

În după-amiaza zilei de duminică, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au...

Mesajul lui Adrian Cozma de Ziua Rezerviștilor Militari: țara are nevoie în continuare de exemplul dumneavoastră

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a transmis un mesaj de felicitare de Ziua Rezervistului Militar...

Comunicat incomplet al Poliției cu privire la perchezițiile de la Socond

Reacționând la articolele publicate în presa locală în urma conferinței susținute de vicepreședintele Camerei Deputaților,...

Incendiu la o hală de depozitare cereale din localitatea Adrian

În această dimineață, în jurul orei 07:45, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu...

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Se construiește bloc pentru medici și profesori la Ardud

Deșeuri aruncate pe marginea drumului dintre 

Subprefectul Cristian Valer Beșeni răspunde ferm la atacurile lui Mircea Govor

Catastrofă la simularea examenului de Bacalaureat în județul Satu Mare: aproape jumătate dintre elevi au picat

Adrian Cozma a făcut curățenie, la propriu, după Sâmbra Oilor

Rezultate remarcabile la olimpiadele naționale de limbi moderne. Elevii din Oaș sunt cei mai buni la Franceză

Noul subprefect al județului Satu Mare, Cristian Valer Beșeni, a fost instalat în funcție

Porți deschise pentru comunitate, la Jandarmeria Satu Mare

Radu Panait (USR Satu Mare): Mediul privat plătește factura dezmățului bugetar din guvernul Ciolacu