Adrian Cozma a votat legea anti-extremistă cu gândul la românii care au trăit teroarea horthystă în Transilvania

Redacție Sătmărenii.ro

Camera Deputaților a votat miercuri o serie de modificări ale Legii privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Distribuie:

Printre cei care au votat această versiune a legii s-a numărat și deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, care și-a expus motivele pentru care a susținut această inițiativă:

Am votat această lege cu gândul la dramele familiilor de români care trăiesc în Irlanda de Nord, dar și în alte părți ale lumii, unde, pe fondul unor fapte reprobabile săvârșite de doi cetățeni români, întreaga comunitate de peste 20.000 de oameni este amenințată și terorizată de valuri de curente xenofobe alimentate de manipulatorii de pe rețelele sociale.

Această dramă a românilor din Irlanda de Nord se poate întâmpla tuturor comunităților de români din lume și din România. Ura și xenofobia, învrăjbirea între oameni nu ocolește pe nimeni, nici chiar pe români, iar noi trebuie să învățăm că toleranța, înțelegerea, respectul sunt garanțiile unui trai demn și prosper.

De asemenea, am votat această lege cu gândul la teroarea prin care au trecut cei aproximativ 19.000 de evrei din municipiul Satu Mare și împrejurimi, concentrați de autoritățile fasciste maghiare în Ghetoul sătmărean, după care, deportați, în anul 1944, în lagărele de exterminare naziste, de unde marea lor majoritate nu s-au mai întors.

19.000 de oameni reprezintă o cincime din locuitorii orașului Satu Mare și mai mult decât populația oricărui cartier. Înainte de momentul exterminării, acești oameni au fost batjocoriți, îndepărtați din școli, de la locurile de muncă, inclusiv din ștranduri, jefuiți, bătuți, iar aceste lucruri s-au întâmplat sub ochii unei majorități. Astăzi, nimic în Satu Mare nu ne amintește de tragediile acestor oameni la care noi ceilalți am fost martori.

Nu în ultimul rând, am votat cu gândul la sutele de mii de români din Transilvania care au trăit teroarea declanșată de trupele horthysto-fasciste împotriva lor. Zeci de mii de oameni deportați, bisericile distruse și abandonate, crime și execuții sumare comise împotriva românilor care nu vorbeau aceeași limbă cu agresorii.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat atunci și poate se vor mai întâmpla, pentru că oameni politici avizi de putere, precum a fost Horthy Miklós și mulți alții ca el, inclusiv din prezent, se agață de curente fasciste sau bolșevice, susținute de dictatorii lumii, în speranța că vor obține putere și teritorii pe care altfel nu au cum să le obțină.

România este și trebuie să rămână o țară democratică, o țară liberă, în care ura față de semenii noștri nu are ce să caute.

Privesc cu îngrijorare la ceea ce se întâmplă în Irlanda de Nord și la maniera în care oamenii din toată lumea sunt manipulați și învrăjbiți pe rețelele sociale și îndemn autoritățile naționale să ia toate măsurile posibile pentru aplanarea acestui conflict.

Dumnezeu să ne ajute!

Continuă să citești

Articole recente

Liberalii propun ca membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Satu Mare să nu fie plătiți. Pataki Csaba vrea să le mărească indemnizațiile

Scăndăluț la ședința de luni a Consiliului Județean, în care s-a aprobat comisia de selecție...

FIRE FLOOD FIGHT: Pișcolt și Nadvirna își unesc forțele într-un proiect transfrontalier de 1,5 milioane de euro pentru gestionarea situațiilor de urgență

Comuna Pișcolt, în parteneriat cu orașul Nadvirna din Ucraina, a lansat oficial proiectul „Cooperare transfrontalieră...

Tășnad este pe locul secund în topul orașelor din România la atragerea fondurilor europene

Într-un clasament al orașelor mici, Tășnadul ocupă locul al doilea la nivel național în ceea...

Judoul, sportul individual numărul 1 în Satu Mare? Premieră istorică pentru sportul sătmărean

Judoul din Satu Mare traversează una dintre cele mai rodnice perioade din istoria sa. Invitat...

Susținătorii TISZA din Transilvania, nemulțumiți de UDMR, au fondat o asociație proprie

Susținătorii Partidului Tisza, nemulțumiți de UDMR, au fondat Asociația Schimbarea pentru Transilvania....

Publicitate

Contactează-ne pentru a primi oferta completă de publicitate pe Satmarenii.ro

Podcast-uri recente

Alte Articole

Industria jocurilor de noroc, subiectul noii premiere a Teatrului de Nord

Depozit de lemne și cereale distrus de un incendiu la Moftin

Adrian Cozma, reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților

Tensiuni la cote maxime în Consiliul Județean Satu Mare! Iulian Câcău: ”Oșenii și nu numai sunt tratați ca fiind de mâna a doua

Primarul Kereskényi Gábor face campanie electorală pentru regimul Orban, ignorând realitățile din țara vecină

Profeția parcărilor din 2024 a devenit realitate în Satu Mare: Administrația extinde taxarea într-un an neelectoral

Copiii din Satu Mare și-au exprimat dragostea pentru mame prin artă, la expoziția-concurs „Mama, primăvara mea!”

Interviu cu dr. Cristian Costea: Semnele digestive care necesită vizita urgentă la spital!

Adrian Cozma cere investigarea acuzațiilor lui Magyar Peter despre actele de corupție ale Guvernului Orban în Transilvania